sâmbătă, 31 august 2013

6.16$ de la ClixSense(16)

Ieri am primit o nouă plată de la ClixSense, dar nu am fost în faţa calculatorului, aşa că vă prezint dovada de plată azi. Este a şaisprezecea dovadă că acest program e unul serios şi că se pot câştiga bani cu ajutorul lui. Dar pentru asta e nevoie de puţin efort, banii nu se înmulţesc singuri. Puţini sunt cei care înţeleg acest lucru şi continuă să activeze pe acest site după câteva luni de la înscriere.

Fiecare e liber să facă ce vrea, cert e că eu voi continua să fiu activ în această afacere şi voi posta rezultatele activităţii mele aici pe blog. Poate vă conving şi pe voi.

vineri, 23 august 2013

3.09$ de la ClickFair(3)

În 28 februarie mă înregistram la ClickFair, un PTC apărut exact în acea zi şi care mi s-a părut a fi un proiect de viitor. Azi am reuşit să scot a treia plată din acest program şi sper să urmeze şi altele în viitor.

Peste câteva zile ClickFair face 6 luni vechime, iar acesta e un semn bun. Sunt puţine programe de acest gen care trec proba timpului. Rămâne de văzut dacă va fi online şi peste încă 6 luni şi dacă va plăti şi atunci. Important e că acum ClickFair e online şi plăteşte.

joi, 8 august 2013

8.71$ de la NeoBux(7)

A venit vremea să mai scot nişte bani şi de la NeoBux. Din 25 aprilie nu mai scosesem bani de aici, dar azi am reuşit să scot a şaptea plată. Banii se adună greu la NeoBux, de aceea fiecare plată e o bucurie.

NeoBux nu mai are nevoie de nicio prezentare. E cel mai cunoscut site PTC şi plăteşte instant din 2008. În acest moment NeoBux e pe locul 67 la nivel mondial şi pe 6 în România, în ceea ce priveşte traficul, conform datelor prezentate de Alexa. Cu toate astea, mai sunt oameni care nu au auzit de acest program. Puteţi să vă faceţi cont şi să câştigaţi bani, începând chiar de azi.

duminică, 4 august 2013

4inmasina

În primăvara acestui an, a apărut un serviciu nou în România. 4inmasina e o platformă online de împărţire a maşinii(carpooling), care se doreşte o alternativă de transport ieftină, confortabilă, distractivă şi mai puţin poluantă. 

Majoritatea oamenilor merg singuri sau cu o persoană în maşină, dar într-o maşină încap confortabil 4 persoane. Cu ajutorul acestui serviciu, cei care se deplasează în aceeaşi direcţie pot împărţi locurile din maşină şi chiar şi banii de combustibil. Astfel se economisesc bani, iar asta ne dorim cu toţii. În plus, călătoria poate fi mai puţin plictisitoare, se pot face cunoştinţe sau chiar prieteni noi.

Fie că sunteţi şoferi sau pasageri, puteţi să vă faceţi cont pe platforma 4inmasina şi să călătoriţi împreună spre destinaţia comună. În vara asta sunt multe festivaluri şi locuri de vizitat, care vă aşteaptă. Indiferent dacă mergeţi la munte sau la mare, puteţi să mergeţi 4 în maşină.

luni, 29 iulie 2013

8$ de la ClixSense(15)

Tocmai am primit un e-mail care mă anunţă că au intrat nişte bani în contul meu PayPal. Sunt 8$ trimişi de ClixSense şi e a cincisprezecea oară când acest program îmi trimite bani. Evident că nu îmi trimite banii ăştia degeaba, dar faptul că dau clicuri pe reclame, mă ajută să am un câştig lunar din această afacere.

ClixSense are o vechime considerabilă şi va continua să fie online mult şi bine, dar pentru a câştiga bani trebuie să te ţii de treabă. Eu am scos de 15 ori bani de aici, în timp ce alţii nu au ajuns să scoată nici măcar o dată. Banii nu cad din cer, dar cu răbdare şi perseverenţă se pot face tot mai mulţi.

sâmbătă, 20 iulie 2013

Pagina cu Oferte

De curând am lansat un proiect nou, bazat pe marketing afiliat. Pagina cu Oferte e o afacere personală, dar poate fi şi o comunitate a celor care îşi doresc să profite de promoţii, reduceri şi oferte speciale.

Pagina cu Oferte e o pagină de Facebook, pe care voi posta oferte ale magazinelor online, oferte atractive pentru cât mai mulţi. Voi folosi pentru promovare în principal 2Parale şi ProfitShare, cele mai importante platforme de marketing afiliat din România, iar dacă cineva cumpără accesând un link postat de mine, eu voi primi comisioane de la advertiseri pentru fiecare vânzare finalizată. Sunt sute de campanii care pot fi promovate şi care îmi pot aduce câştiguri importante.

Am ales să folosesc o pagină de Facebook deoarece în acest moment e o reţea de socializare foarte populară şi optimă pentru astfel de proiecte. Peste 6 milioane de români au cont pe Facebook şi îşi petrec mult timp online. În plus, tot mai mulţi români cumpără online, iar comerţul online se va dezvolta şi mai mult în viitor. Este o metodă facilă şi comodă de a face cumpărături, iar de cele mai multe ori preţurile sunt mai mici decât în comerţul tradiţional. Apreciaţi Pagina cu Oferte şi veţi primi zilnic cele mai bune oferte!

vineri, 28 iunie 2013

200$ de la Uinvest(14)

A trecut mai bine de o lună de când scoteam cea mai mare sumă de bani din afacerile online, iar azi am reuşit să scot o sumă dublă. 200$ e o sumă de ordinul sutelor, ceea ce e foarte important pentru mine. Am ajuns la un nivel ridicat şi vreau să dezvolt acest proiect în continuare.

Uinvest trece printr-o perioadă dificilă acum, din cauza închiderii procesorului de plăţi Liberty Reserve. Există anumite dificultăţi în a investi şi în a retrage bani. Sper să se rezolve şi această problemă, aşa cum s-au rezolvat problemele de până acum, dar în acest moment recomand preudenţă. Dacă vă faceţi acum cont la Uinvest, vă recomand să aşteptaţi ca lucrurile să revină la normal, înainte de a investi. Iar dacă veţi investi, vă recomand să investiţi doar atât cât vă puteţi permite să pierdeţi.

luni, 17 iunie 2013

7.66$ de la ClixSense(14)

Lunea e zi de plată la ClixSense, iar azi am primit plata cu numărul 14 de la acest PTC. ClixSense e o afacere din care se pot câştiga bani, dar pentru a ajunge la un venit lunar e nevoie de muncă, răbdare şi preseverenţă.

În acest moment sunt peste 3 milioane de oameni care câştigă bani cu ajutorul ClixSense. Se pot face bani în mai multe feluri, iar una dintre modalităţi e reprezentată de jocul ClixGrid. Din 7 iunie sunt mai multe şanse de câştig la ClixGrid. Astfel, membrii Standard au acum 30 de şanse, iar membrii Premium 60.

duminică, 2 iunie 2013

2Parale

2Parale e prima şi cea mai importantă reţea de marketing afiliat din România. Încă din 2008, această platformă facilitează colaborarea dintre comercianţi şi afiliaţi, una reciproc avantajoasă şi bazată pe rezultate. În prezent sunt peste 280 de campanii şi peste 22000 de afiliaţi, iar cifrele cresc în fiecare lună. Campaniile sunt din domenii diverse: electronice(evoMAG.ro, ClickShop.ro, F64), îmbrăcăminte(TinaR, Fashion Days, miniPRIX, QUICK 243suisses.ro, Originals.ro), cărţi(Nemira, Litera, Publica, Elefant.ro, Libris.ro, Bookcity.ro) şi multe altele.

2Parale pune la dispoziţia afiliaţilor unelte de promovare(bannere, linkuri), statistici în timp real şi materiale informative despre marketingul afiliat. Misiunea 2Parale este de a democratiza marketingul şi de a dezvolta un ecosistem de afaceri care încurajează şi răsplăteşte performanţa. Putem câştiga bani din afiliere, promovând una sau mai multe campanii, pe bloguri, pe site-uri, pe Facebook şi în orice alt loc unde se poate face acest lucru. Marketingul afiliat s-a dezvoltat mult în ultimul timp şi va creşte în continuare odată cu creşterea comerţului online, iar platforma 2Parale vine în ajutorul nostru, oferindu-ne posibilitatea să câştigăm bani vânzând produsele altora.

marți, 28 mai 2013

6.25$ de la ClixSense(13)

A mai trecut o lună şi am mai primit o plată de la ClixSense. Azi am primit plata cu numărul 13 de la acest program PTC.

ClixSense continuă să fie un program de top, cu care se pot câştiga bani în fiecare zi. Sunt mulţi care se înregistrează, dau câteva clicuri şi apoi se lasă de treabă. Sunt destui şi cei care îşi fac cont şi nu dau niciun clic, însă pentru a câştiga bani în fiecare zi, trebuie să fiţi activi în fiecare zi.

luni, 20 mai 2013

100$ de la Uinvest(13)

Levi Tobias(DIAMOND), un afiliat de-al meu, a investit o sumă mare de bani în Uinvest, iar eu m-am ales cu un comision pe măsură. Mai precis, Levi a investit 15690$, iar eu am primit 1319.66$. Levi a participat de curând la conferinţa din Los Angeles şi încrederea lui în această afacere a crescut foarte mult. Şi mie mi-a crescut încrederea şi de aceea m-am hotărât să investesc o parte din banii primiţi. Mi-am cumpărat o acţiune Lux Hotel cu 1123$, iar aceasta îmi va aduce 150.3$ lunar.

Suma de bani primită azi e cea mai mare pe care am câştigat-o din afacerile online. 100$ e o sumă de bani importantă în orice colţ al lumii. Am ajuns să câştig cu adevărat bani grei pe net şi sper să urmeze sume şi mai mari şi să câştig în continuare cu Uinvest şi cu celelalte afaceri în care sunt implicat.

duminică, 12 mai 2013

5.32$ de la ProBux(2)

Au trecut aproape trei luni de când am scos prima plată de la ProBux. În 20 februarie scoteam 5.19$ şi tot atunci prezentam programul, aici pe blog. Azi am scos a doua plată, în valoare de 5.32$, iar banii au ajuns în contul meu PayPal în doar câteva secunde. ProBux plăteşte instant, la fel ca NeoBux.

Se dovedeşte faptul că nu am greşit atunci când m-am hotărât să îmi fac cont şi să acord câteva minute pe zi acestui PTC. ProBux se apropie de un an vechime, iar asta e o performanţă în lumea PTC-urilor. Sper ca ProBux să aibă o viaţă cât mai lungă şi să câştigăm cât mai mulţi bani cu ajutorul acestei afaceri online.

joi, 9 mai 2013

bwin nu mai acceptă clienţi noi din România

Zilele trecute am primit o veste proastă. bwin, una dintre cele mai importante case de pariuri online, a anunţat că nu mai acceptă clienţi din România. Începând cu 1 mai 2013, bwin şi site-urile partenere(Gamebookers şi PartyBets) nu mai acceptă clienţi noi din România şi din alte 17 ţări. Motivul care stă la baza acestei decizii este unul de ordin comercial, compania urmând a se axa pe pieţele unde numărul pariorilor e mai mare, iar fenomenul este mai intens. Totuşi, eu nu înţeleg această măsură şi cred că sunt şi alte motive la mijloc.

Eu am cont la bwin din 2009 şi voi putea să pariez în continuare, dar nu mai pot promova această platformă de pariuri. Sunt în profit, sunt mulţumit şi voi paria în continuare la bwin, dar voi începe să utilizez şi bet365, o casă de pariuri foarte populară printre pariorii români şi pe care o recomand celor care vor să îşi facă un cont şi să se implice în acest domeniu.

luni, 29 aprilie 2013

6.53$ de la ClixSense(12)

Lunea şi vinerea sunt zilele săptămânii în care ClixSense face plăţi către utilizatorii săi. Azi e luni, 29 aprilie 2013 şi am primit o nouă plată de la acest PTC.

ClixSense continuă să fie un program de top pentru mine şi îl recomand oricui doreşte să câştige bani pe Internet. Chiar dacă sunteţi la început sau aveţi ceva experienţă în domeniul afacerilor online, ClixSense poate să vă aducă o sumă de bani în fiecare lună, cum îmi aduce mie. În viitor vreau ca şi NeoBux, ProBux şi ClickFair să devină surse de venit pasiv şi să îmi aducă bani lunar. Îmi doresc să am parte de cât mai multe astfel de programe şi la fel vă doresc şi vouă.

joi, 25 aprilie 2013

7.14$ de la NeoBux(6)

Pe 1 martie primeam plata cu numărul 5 de la NeoBux. Azi am primit plata cu numărul 6, chiar dacă nu credeam că voi reuşi să retrag aşa repede o nouă sumă de bani. M-au ajutat nişte comisioane de la afiliaţi şi câteva câştiguri la AdPrize. Chiar azi am câştigat 0.50$ la acest joc. Fiecare reclamă vizionată vă oferă 3 şanse la AdPrize. Puteţi câştiga până la 50$ şi chiar cont Golden pentru un an.

Pe lângă clicuri pe reclame şi AdPrize, mai puteţi câştiga bani şi din rezolvarea task-urilor, care la NeoBux se numesc Mini Jobs şi sunt mai bine plătite în comparaţie cu alte PTC-uri.

luni, 22 aprilie 2013

16$ de la Uinvest(12)

În această seară am primit încă o plată de la Uinvest. Plata s-a efectuat ca de obicei, în câteva minute, prin intermediul lui Vicenţiu Pirii, investitor şi partener financiar în cadrul Uinvest. Cu ajutorul lui am scos cei mai mulţi bani din această afacere deosebită.

Uinvest a lansat de curând un nou sistem de plăţi online, numit UPay. Pentru a vă înregistra, trebuie să introduceţi un număr de telefon, la care veţi primi un SMS cu un cod unic. Deocamdată programul e în variantă beta, dar în viitor ar putea fi o opţiune importantă pentru tranzacţii financiare, cu Uinvest şi nu numai.

Mai este o săptămână până la Conferinţa Internaţională Uinvest 2013, eveniment organizat la hotelul Crowne Plaza din Beverly Hills. La conferinţă vor participa şi doi investitori români, de la care sper să primesc impresii de la faţa locului şi să le public pe blog. Până atunci, vă invit să vă faceţi cont la Uinvest, dacă nu aveţi încă şi să începeţi să câştigaţi bani cu această afacere unică.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

ClickFair

Începutul acestui an a adus cu el câteva programe PTC interesante şi promiţătoare. Unul dintre ele e ClickFair, iar pe celelalte le voi testa în continuare, înainte de a le prezenta pe blog. ClickFair a apărut în 28 februarie cu un design atrăgător şi cu oferte tentante, astfel că m-a atras şi pe mine, încă din prima zi. Între timp valoarea reclamelor a mai scăzut, dar asta e o măsură care poate face programul sustenabil pe termen lung. Afiliaţii direcţi ne aduc 20% din fiecare clic, sau 50% pentru cei care au cont Premium. Prima plată se poate cere la 1$, a doua la 2$ şi tot aşa până la 5$.

În mai puţin de două luni am scos de două ori bani din ClickFair şi cred că acest PTC va plăti mult timp de acum înainte. În 15 martie am primit 1.32$, iar azi am primit a doua plată, în valoare de 2.02$. Dovezile sunt mai jos:

miercuri, 3 aprilie 2013

3 afaceri profitabile

Atunci când m-am apucat să scriu acest blog, nu ştiam prea multe despre afacerile online. Am învăţat pe parcurs, din experienţa proprie şi din diverse surse de informare, dar am intuit de la început potenţialul imens pe care îl oferă Internetul. Mi-am dat seama că se pot câştiga bani grei prin intermediul acestei reţele mondiale. Din 2010 şi până azi, am testat multe programe, de toate felurile. În unele am investit bani, iar în altele doar timp. Au fost programe care mi-au adus profit, dar şi programe în care am pierdut bani, totuşi nu m-am lăsat bătut şi am continuat ceea ce am început. Chiar dacă multe programe au dispărut pe parcurs, sunt 3 afaceri online care au trecut testul timpului şi au devenit profitabile. Am primit bani timp de 3 ani consecutiv de la aceste 3 surse de venit online, pe care le prezint în continuare:

1. NeoBux
În 8 septembrie 2010 scriam prima postare pe acest blog, în care prezentam NeoBux ca fiind cel mai sigur, mai performant şi mai corect site PTC. Cu siguranţă, programul în care m-am înregistrat pe 4 august 2010, e cel mai cunoscut site PTC. NeoBux a împlinit de curând 5 ani şi continuă să plătească instant, ca în prima zi.
2. ClixSense
Un alt PTC de succes este ClixSense. M-am înregistrat la acest program în 11 martie 2011 şi de atunci am primit 11 plăţi. ClixSense e un program simplu şi sigur, cu care oricine poate să câştige bani, din clicuri pe reclame.
3. Uinvest
Mi-am făcut cont la Uinvest în 31 mai 2011, dar la început am fost sceptic cu privire la această afacere. Şi acum sunt sceptic, dar încrederea mea creşte cu fiecare zi care trece. Toate problemele pe care le-am avut au fost rezolvate prompt şi am primit toţi banii pe care i-am cerut. Uinvest e o platformă de investiţii inovatoare, care pune mare accent pe siguranţă şi pe interacţiunea cu utilizatorii.

Aceste 3 afaceri mi-au adus anul trecut un profit de peste o sută de dolari şi sunt sigur că anul acesta profitul va fi şi mai mare. Voi testa în continuare şi alte afaceri online, le voi prezenta pe blog şi sper să ajungă la longevitatea celor 3 prezentate mai sus şi să devină profitabile pentru noi toţi.

vineri, 29 martie 2013

8.64$ de la ClixSense(11)

În această seară am primit plata pe luna martie de la ClixSense. Am cont la acest PTC din 2011 şi de anul acesta am ajuns să scot bani în fiecare lună. Acest lucru se datorează faptului că sunt activ în fiecare zi, am câţiva afiliaţi activi şi am cont Premium, pe care l-am prelungit de curând pentru încă un an.

Contul Premium la ClixSense oferă nişte avantaje importante, pentru doar 17$ pe an. De altfel, ClixSense e singurul PTC unde recomand o astfel de investiţie, deoarece costă puţin şi se poate recupera într-un timp scurt. Ca membru Premium aveţi patru reclame garantate în fiecare zi, în loc de una, 50 de şanse la ClixGrid, faţă de 25 ca Standard, iar suma minimă pe care o puteţi retrage e de 6$, în loc de 8$. În plus, aveţi câştig dublu din clicurile şi din task-urile afiliaţilor. Mai sunt şi alte beneficii de care puteţi profita şi pe care vă invit să le descoperiţi singuri.

luni, 25 martie 2013

25$ de la Uinvest(11)

Azi am reuşit să retrag încă o sumă de bani din afacerea Uinvest. Din anumite motive, independente de mine, nu am putut să fac tranzacţia prin intermediul partenerului meu financiar obişnuit, dar asta nu a fost o problemă. Am găsit pe cineva cu comision 0% şi astfel am primit 25$ în PayPal, fără costuri suplimentare.

Afacerea Uinvest merge foarte bine în continuare. La sfârşitul lunii viitoare va avea loc Conferinţa Internaţională Uinvest 2013, un eveniment mult aşteptat, în urma căruia vom afla multe răspunsuri la întrebările noastre. Vom afla de asemenea, care sunt planurile de viitor ale companiei. La conferinţa din Los Angeles vor merge şi doi investitori români, unul dintre ei fiindu-mi afiliat. Dacă aveţi întrebări legate de Uinvest, puteţi să le scrieţi într-un comentariu la această postare, iar eu le voi transmite mai departe celor doi, pentru a le adresa celor de la Uinvest.

miercuri, 20 martie 2013

Active, pasive și eToro

Înainte de a vă prezenta oferta de la eToro, vreau să vă spun câteva cuvinte despre bani şi despre ce putem face cu ei. În şcoală nu se face educaţie financiară, astfel că trebuie să ne educăm singuri. Trebuie să învăţăm cum să câştigăm bani, cum să-i economisim şi cum să-i cheltuim. Societatea consumeristă din ziua de azi ne învaţă mai ales cum să cheltuim banii, ne învaţă să ne folosim timpul pentru a primi un salariu lunar, dar nu ne învaţă cum să facem ca banii să lucreze pentru noi. Banii trebuie să producă alţi bani, iar acest lucru e posibil investind în active. Activele sunt cele care ne bagă bani în buzunar, în timp ce pasivele ni-i scot.

Casa în care locuieşti este un bun pasiv, deoarece plăteşti întreţinere, impozit, asigurare, dar se poate transforma în activ, dacă o închiriezi şi astfel primeşti o sumă de bani lunar. Maşina personală este tot un pasiv, la fel ca frigiderul, televizorul sau calculatorul. Eu am reuşit să-mi transform calculatorul în activ, deoarece câştig bani cu ajutorul lui. Alte active sunt acţiunile, obligaţiunile, depozitele bancare, drepturile de autor, etc. Important e să investim mai mult în active decât în pasive. La fel de important e că orice investiție presupune un grad mai mic sau mai mare de risc. Două platforme pe care se poate face acest lucru pe Internet sunt Uinvest şi eToro.

eToro a lansat de curând un sistem nou de tranzacţionare online, numit CopyTrader. Acest sistem permite şi celor fără experienţă să tranzacţioneze valute, aur sau petrol pe piaţa financiară internaţională, prin simpla copiere a mişcărilor făcute de cei mai buni traderi. Ai rapoarte lunare şi anuale, unde vezi performanţele fiecărui trader şi poţi să alegi să-i copiezi pe cei mai performanţi. Sumele pe care le vei tranzacţiona vor fi direct proporţionale cu cele tranzacţionate de cel pe care îl copiezi.

Declinarea responsabilității:

eToro e o platformă multi-activ care oferă atât investiții în acțiuni și criptoactive, cât și tranzacționarea activelor CFD.

Rețineți faptul că CFD-urile sunt instrumente complexe și implică un risc ridicat de a pierde bani rapid ca urmare a efectului de levier. 52% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri prin intermediul acestui furnizor. Trebuie să luați în seamă dacă înțelegeți cum funcționează CFD-urile și dacă vă permiteți riscul ridicat de a vă pierde banii.

Această comunicare este destinată doar în scop informativ și educațional și nu ar trebui considerată sfat de investiții sau recomandare de investiții. Performanța anterioară nu este un indiciu pentru rezultatele viitoare.

Copy Trading nu echivalează cu sfaturi de investiții. Valoarea investițiilor tale poate crește sau scădea. Capitalul tău este supus riscului.

Investițiile în criptoactive sunt riscante și foarte volatile. Se poate aplica impozit pe profit. Este important să citiți și să înțelegeți riscurile acestor investiții, care sunt explicate în detaliu aici.

eToro USA LLC nu oferă CFD-uri, nu face nicio reprezentare și nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la acuratețea sau completitudinea acestei publicații, care a fost pregătită de partenerul nostru utilizând informații publice care nu sunt specifice unei entități despre eToro.

sâmbătă, 16 martie 2013

Surse de informare(2)

Informaţia înseamnă putere, iar această afirmaţie e cu atât mai potrivită în afacerile online. În acest domeniu trebuie să fii bine informat în fiecare zi şi chiar în fiecare oră. O nouă apariţie online, o modificare într-un program, o întârziere a plăţilor, sau un program care nu mai plăteşte deloc; trebuie să fim atenţi la toate aceste aspecte, dacă vrem să câştigăm bani pe Internet. Fie că e vorba despre PTC-uri, despre HYIP-uri, despre marketing afiliat, pariuri sportive sau alte afaceri online, o bună informare poate face diferenţa între profit şi pierdere. Iar pentru o bună informare e nevoie de surse sigure, credibile şi oneste.

Într-o postare anterioară am scris despre câteva surse de informare, care sunt încă de actualitate. Pe lângă acelea şi pe lângă blogurile din partea dreaptă a blogului, vă prezint şi azi câteva bloguri şi site-uri de unde vă puteţi informa în activitatea voastră:

1. HYIP-Pulse
Christian e un tip cu o experienţă de 7 ani în acest domeniu şi ne prezintă în fiecare zi ştiri şi analize despre HYIP-uri.
2. HYIPING MONEY
Pe acest blog găsiţi de asemenea, informaţii detaliate şi opinii personale  despre programe de investiţii online.
3. 2Parale Blog
Blogul platformei de afiliere 2Parale ne prezintă sugestii şi noutăţi despre marketingul afiliat, detalii despre programele de afiliere şi strategii de urmat.
4. eMAG ProfitShare Blog
eMAG are un program propriu de afiliere şi un blog, unde ne oferă cele mai noi promoţii şi oportunităţi.

O bună parte din activitatea mea zilnică o dedic pariurilor sportive. Acestea sunt un hobby pentru mine, dar şi o sursă de venit. În acest domeniu e vital să fii foarte bine informat, orice detaliu putând face diferenţa. Pariurile sportive nu ţin doar de noroc, ci şi de statistică şi de anumite situaţii de moment. Sunt oameni care studiază sportivii, echipele şi competiţiile în cel mai mic amănunt şi apoi oferă analize şi ponturi, gratuit sau contra cost. Vă prezint în continuare câteva surse de informare din domeniul pariurilor:

5. Bet Mania
Bet Mania e primul ziar online din România, care oferă zilnic şi gratuit informaţii de ultimă oră, analize şi ponturi pentru pariorii români din întreaga lume.
6. Tipseri.net
Tipseri.net e un alt site pe care intru zilnic, pentru a mă decide ce pariez.
7. Jurnal de pariu
Un tânăr din Oradea scrie pe acest blog şi se vede că e atras şi pasionat de ceea ce face.
8. Pariori.ro
Acest site oferă informaţii despre pariuri sportive, dar şi despre poker online şi alte jocuri online.
9. FlashScore.ro
FlashScore.ro e al doilea site pe care intru zilnic, după bwin. Aici sunt prezentate toate meciurile din ligile importante, cu rezultate, statistici şi clasamente în timp real.

vineri, 8 martie 2013

8 procesoare de plată

Pentru a te putea implica în afacerile online, ai nevoie în primul rând de un card bancar. Dar banii pe care îi vei câştiga pe Internet nu ajung direct pe cardul tău. Procesoarele de plată sunt cele prin care se pot face tranzacţii cu bani pe Internet. Poţi investi, poţi retrage, poţi transfera bani, iar cu unele dintre ele poţi să faci şi cumpărături online. De departe, cel mai cunoscut, cel mai folosit şi cel mai sigur procesor de plăţi online e PayPal. Prin intermediul lui am primit cele mai multe plăţi. Am mai primit bani şi prin intermediul fostului AlertPay, dar şi prin noul Payza.

Banii câştigaţi din pariuri îi primesc direct pe card, dar pentru celelalte afaceri online e nevoie de procesoare de plată. Pe lângă cele enumerate mai sus, mai sunt şi alte sisteme de plată, care ne ajută în activităţile online. E bine să aveţi cont la cel puţin două dintre cele de mai jos:

1. PayPal
2. Payza
3. EgoPay
4. Perfect Money
5. SolidTrust Pay
6. Skrill
7. NETELLER
8. Liberty Reserve

vineri, 1 martie 2013

6.82$ de la NeoBux(5)

A sosit momentul să mai scot nişte bani şi din cel mai celebru PTC. Am retras 6.82$, iar banii au venit instant, ca de obicei. La NeoBux banii se fac mai greu, dar ai siguranţa că vei fi plătit.

NeoBux e cel mai cunoscut site PTC, având milioane de membri în întreaga lume. Mărturie stă şi prezenţa în topurile Alexa, o companie a gigantului Amazon.com, care se ocupă cu măsurarea traficului site-urilor din toată lumea. Azi, 1 martie 2013, NeoBux e pe locul 106 la nivel mondial şi pe locul 7 în România. Dacă mai e cineva care nu a auzit de NeoBux, e momentul să audă acum, iar cei care doresc, pot să înceapă să câştige bani cu ajutorul lui.

luni, 25 februarie 2013

9$ de la ClixSense(10)

Tocmai am primit încă o plată de la ClixSense şi v-o prezint cât pot de repede, pentru a nu mă prinde ziua de mâine. De obicei banii de la ClixSense ajung în contul meu PayPal aproape de miezul nopţii, dar asta nu mă deranjează. E vorba de diferenţa de fus orar faţă de SUA. Azi am primit a zecea plată de la programul american de publicitate online şi sunt foarte mulţumit. Acest PTC îmi aduce o sumă de bani în fiecare lună.

În 11 martie îmi expiră statutul de membru Premium şi îl voi prelungi pentru încă un an. Avantajele acestei investiţii sunt importante şi vreau să profit în continuare de ele. Mulţi rămân membri Standard, nu promovează programul şi se miră că nu câştigă destui bani, dar fără puţină implicare, chiar nu merge treaba. Apoi renunţă să mai dea clicuri şi spun că e pierdere de timp. Pentru cei care vor să câştige nişte bani cu această afacere, eu voi continua să scriu pe acest blog. Data viitoare vă prezint avantajele pe care le oferă contul Premium la ClixSense.

miercuri, 20 februarie 2013

ProBux

În 9 noiembrie 2012 mă înregistram la ProBux, dar la început nu am fost foarte entuziasmat. Cei de la PTC Investigations nu recomandă acest PTC, din cauză că ar avea nişte legături cu defunctul onBux. Adevărul e că interfaţa e similară cu cea a celebrului program brazilian, iar cei mai vechi în acest domeniu pot să îşi dea seama de acest lucru.

Totuşi, eu am fost atras de cele 4 reclame de un cent, de faptul că plăteşte instant şi de elementele împrumutate de la programele de succes NeoBux şi ClixSense, cum ar fi task-urile şi jocul ProGrid. ProBux a fost lansat în 28 august 2012, şi până acum şi-a plătit toţi membrii fără probleme. Astăzi m-a plătit şi pe mine pentru prima dată, cu 5.19$. Iată dovada:

Chiar dacă în spatele programului ProBux ar fi aceiaşi indivizi care au pus la cale înşelătoria numită onBux, nu ar trebui să ne îngrijorăm prea tare. Câtă vreme nu investim niciun ban în acest PTC, nu avem ce pierde. Nimic nu e veşnic pe lumea asta şi nici ProBux nu va fi, important e că putem să câştigăm nişte bani de pe urma lui.