miercuri, 5 octombrie 2022

250 lei de la Bran

Banii sunt o formă de energie. Energia înseamnă mișcare. Rezultă că banii sunt în continuă mișcare. Banii care stau într-un loc pentru mult timp își pierd valoarea. Banii se simt cel mai bine atunci când sunt în mișcare. De aceea ei se mută dintr-un buzunar în altul. De la cei care îi resping, îi disprețuiesc, nu-i respectă, la cei care îi atrag, îi prețuiesc și îi respectă.

Azi a fost o zi benefică pentru mine. Aceste trei bancnote au ajuns din buzunarul unui necunoscut în buzunarul meu. Am fost în Bran la cumpărături și am găsit 250 lei pe marginea șanțului, în colb, lângă Hanul Bran. M-am aplecat de trei ori, i-am luat și i-am băgat în buzunar. Dacă nu-i luam eu, îi lua altcineva. Eu am fost în timpul potrivit la locul potrivit. Asta e cea mai mare sumă de bani găsită până acum, dar să știți că mă aplec și după 10 bani. Care e cea mai mare sumă de bani pentru care v-ați aplecat?

vineri, 18 februarie 2022

10€ de la Marketagent(18)

Încep prin a vă prezenta noua promoție Marketagent. Am primit un e-mail de la programul austriac de sondaje online, în care eram anunțat că s-a triplat suma primită pentru recrutarea de membri noi. Vom primi 150 de puncte(1.5€) în loc de 50 de puncte(0.5€) pentru fiecare persoană care se înscrie și completează cel puțin un chestionar. Promoția e valabilă până în 8 martie.

Invită-ți prietenii și cunoștințele să se alăture Marketagent și câștigă de trei ori mai mulți bani! Poți să câștigi cel puțin 15€ pe zi, dacă convingi cel puțin 10 oameni în fiecare zi. Iată ce trebuie să faci:


2. Verfică-ți e-mailul;

3. Completează primul sondaj primit;

4. Recomandă cât mai multor prieteni, cunoștințe sau chiar necunoscuți de pe Internet să facă la fel!

Așa cum v-am obișnuit, nu pot să închei postarea fără să vă prezint cea mai recentă plată primită de la Marketagent. E a doua pe anul acesta și a optsprezecea în total. Asta e dovada:

marți, 4 ianuarie 2022

2021 în cifre

Lucrurile bizare începute în 2020 au continuat și în anul tocmai încheiat. Multă lume a fost afectată de știrile negative, de realitatea crudă, de previziunile sumbre. Dar lumea nu știe că ceea ce nu poți schimba nu ar trebui să te preocupe. Eu am ales să trăiesc în prezent, să schimb obiceiurile mai puțin bune și să îmi cresc valoarea. Eu creez realitatea, nu altcineva.

În ceea ce privește câștigurile, 2021 a fost un an bun. Cel mai bun an de când mă ocup de afaceri online. Acestea sunt cifrele mele online:

1. eToro Partners: 2282$(9388.02 lei)
Am primit 5 plăți de la eToro Partners, printre care și cea mai mare plată de până acum(882$). În ultimii 5 ani am făcut mai bine de șase mii de dolari cu acest program de afiliere, mai precis 6096.09$. eToro Partners a devenit sursa mea principală de venit pe Internet, voi continua să promovez compania israeliană și mă aștept la rezultate cel puțin la fel de bune.

2. Marketagent: 75
Anul trecut am primit doar două plăți de la programul austriac de sondaje online, așa că nu sunt mulțumit și îmi doresc mult mai mult.

3. ySense: 35$
De la programul american am primit tot două plăți. E clar că se pot obține mai mulți bani și de aici.

În anul care tocmai a început vreau să scriu, să citesc și să dansez.