marți, 19 noiembrie 2013

6.66$ de la ClixSense(18)

Luna trecută nu am scos bani de la ClixSense, pentru că nu am ajuns la suma minimă de plată. Din ianuarie până în septembrie am scos 9 plăţi consecutiv, dar în octombrie am întrerupt seria. Asta s-a întâmplat din cauză că mulţi afiliaţi s-au lăsat de clicuri şi nu am reuşit să-i înlocuiesc cu alţii activi.

Azi-noapte am ajuns la plata cu numărul 18, voi da clicuri în continuare şi voi promova şi mai intens programul ClixSense, deoarece vreau să ajung din nou la plăţi lunare, iar acest lucru e posibil doar cu ajutorul afiliaţilor.

vineri, 8 noiembrie 2013

9.21$ de la NeoBux(8)

În urmă cu 30 de minute am primit o nouă plată de la NeoBux, cel mai cunoscut site PTC. Banii au venit instant, ca de obicei şi chiar dacă am aşteptat trei luni pentru a opta plată, prefer un program credibil şi de durată, în faţa unuia cu viaţă scurtă.

Următoarele plăţi pe care le voi primi de la NeoBux vor fi de cel puţin 10$ şi vreau să ajung la plăţi lunare, dar mai e până acolo. Până atunci voi testa şi alte PTC-uri, iar pe cele mai bune le voi prezenta pe blog. Pentru a câştiga bani din PTC-uri, trebuie să lucraţi cu mai multe în acelaşi timp. Puteţi începe cu NeoBux, aşa cum am început şi eu.

vineri, 1 noiembrie 2013

20€ pentru 20 de afiliaţi la vivaSMS

Având în vedere că toamna se numără bobocii, şi prin legătură, afiliaţii, iar luna cadourilor e aproape, m-am hotărât să organizez un nou cocurs în luna noiembrie.

Concursul de luna asta are legătură cu vivaSMS, fantasticul program lansat vara trecută şi care oferă avantaje oricui. În primul rând, făcându-vă cont la vivaSMS, puteţi primi mesaje pe telefonul mobil, cu oferte, promoţii şi reduceri, care v-ar putea interesa. Apoi puteţi să vă încărcaţi cartela telefonică, sau puteţi câştiga bani cu ajutorul acestui program, deoarece sunteţi plătiţi pentru fiecare SMS primit şi pentru fiecare SMS primit de afiliaţii voştri, pe 5 niveluri. Însă pentru a câştiga bani şi pentru a face din vivaSMS o afacere, e nevoie de o echipă cât mai mare. Cei care au înţeles acest lucru, câştigă deja bani frumoşi cu vivaSMS.

Eu vă stimulez să vă faceţi o echipă cât mai mare, oferindu-vă un premiu. Cum suma minimă la care se poate cere plata e 20€, o să ofer această sumă de bani celui care aduce primul 20 de afiliaţi. Pentru a câştiga 20€, trebuie să vă înregistraţi la vivaSMS în echipa mea şi să vă faceţi la rândul vostru o echipă. Primul care va aduce 20 de afiliaţi în luna noiembrie, va primi 20€ în PayPal.

miercuri, 23 octombrie 2013

Scot vreo 400-500$ lunar din PTC-uri

Nu sunt mulţi cei care câştigă sume importante de bani din PTC-uri, mai ales în România. Rareş Luţia e unul dintre cei mai importanţi jucători din industria PTC, de la noi din ţară şi îl găsiţi pe forumuri cu username-ul rlutia66. Consider că experienţa şi cunoştinţele sale sunt importante pentru noi toţi, de aceea i-am solicitat un interviu. Iată ce am aflat de la el:

BANI GREI PE NET: Salut Rareş, spune-ne câteva cuvinte despre tine!
Rareş Luţia: 47 de ani, căsătorit, doi copii, absolvent de electrotehnică, dar tot ce am profesat a fost în preajma software IT. De 2 ani am hotărât să iau viaţa în piept, aşa că sunt self-employed şi reuşesc să menţin un venit care să îmi permită să ţin cei doi copii la studii în UK, două case, două maşini şi ce mai vine pe lângă.

BANI GREI PE NET: De când te-ai apucat de PTC-uri şi câţi bani câştigi lunar din aceste afaceri online?
Rareş Luţia: Acum 2 ani, când am schimbat "angajatorul", am avut o perioadă mai grea. Fiică-mea mi-a spus de asta cu făcutul de bani pe Internet din surfing. Aşa că prin decembrie, când s-au cam închis buzunarele clienţilor, am aplicat pe un site care nu mai există, Varolo, care nu semăna deloc cu ceea ce înseamnă PTC acum, în sensul că reclamele erau "pe bune", la Snickers, Dr. Pepper, etc. Din păcate, reclame pentru România nu prea erau, aşa că am mai căutat şi am găsit ClixSense. Dacă la primul nu am câştigat nimic, la al doilea am reuşit să scot primii bani în ianuarie, după care mai substanţial în lunile ce au urmat, dat fiind că au apărut task-urile. Mai târziu am încercat şi alte site-uri, dar fiecare avea câte ceva. Continua să nu se lege şi am înţeles că fără refi, nu prea are ce să iasă. În toamna lui 2012 am intrat pe ProBux, unde mi-a mers, pot spune, foarte bine. Un venit personal substanţial m-a făcut să risc şi să îmi iau Ultimate, foarte tentant, având în vedere că găsisem un "filon" de referali. Nu a trecut un an de atunci, dar rezultatele sunt destul de bune: la 1.000$ cheltuiţi pe site, am scos 2.300$ şi mai am în balanţă acum, 300 şi un pic. Cu banii câştigaţi mi-am făcut un site propriu, cu un host de nădejde, care să ţină lejer traficul a peste 100.000 de vizite pe zi. Mă întrebai cât scot pe lună? Nu ştiu, vreo 400-500$ lunar. Cam jumate pun la loc, pentru că încă nu am reuşit să fac un sistem de autofinanţare a publicităţii, la site-ul de care pomeneam.

BANI GREI PE NET: În câte PTC-uri activezi în acest moment, cât timp le dedici zilnic şi ce strategie ai pentru a câştiga cât mai mult?
Rareş Luţia: Cred că sunt vreo 10 site-uri pe care sunt activ zilnic, într-o măsură mai mare sau mai mică. ClixSense a rămas pe listă, în ciuda veniturilor simbolice, datorită seriozităţii şi corectitudinii. Mai greu cu refii acolo, aşa că am intrat pe NeoBux şi am cunoscut refii închiriaţi. M-am prins destul de greu că deşi nu sunt boţi, cum poate mulţi ar crede, clicurile lor sunt "shared" între mai mulţi "proprietari", aşa că până îţi vine rândul să mai primeşti comision de la ei, mai durează. Era prea târziu, îmi luasem deja Golden şi colac peste pupăză, am câştigat încă unul la AdPrize. La refi am renunţat pentru că erau pe pierdere, oricum o dădeam. În ultima vreme mi-au intrat direcţi, iar lucrurile se mişcă cu totul altfel, pentru că pe lângă clicuri, ei îmi aduc comision pe task-uri şi cumpărat de reclame. Evident mai este ProBux, la care fac 9-10$ pe zi de la direcţi şi cam 2-3$ profit real de la închiriaţi. Mai pune pe lângă: Marketagent, PrizeRebel, SuperPay.me, Naidbux, recentul NouLinx(care aşteptăm să îşi deschidă porţile pe bune), GoldenClix, GlobalBux, Clixzor şi The Bux. Ultimele două au încetat plăţile, dar sunt bune pentru publicitate. Pierd cam o oră dimineaţa, iar seara, dacă nu am ceva mai bun de făcut, încă câteva ore. Cât priveşte strategia de a spori câştigurile, una singură: jumătate pun la loc. Strategia pe termen lung: autofinanţarea site-ului.

BANI GREI PE NET: Care sunt cele mai profitabile 3 programe pentru tine?
Rareş Luţia: Deşi am mai spus, dacă e să le pun într-un top, ar arăta aşa: ProBux, Clixzor(chiar dacă acum nu plăteşte în PayPal, mi-a adus prea mult ca să nu îl trec aici) şi cred că pe locul 3 e PTCSolution.

BANI GREI PE NET: Mulţi dintre cei care se implică în această industrie, se lasă de clicuri după scurt timp. Care crezi că e cauza?
Rareş Luţia: Prima cauză: aşteptările prea mari. Li se promite marea cu sarea de diverşi, în diverse reclame şi când văd ce iese, renunţă. A doua: superficialitatea. Trebuie să fii destul de hotărât şi să ai răbdare, ca să ajungi să înţelegi ceva din asta. A treia: probleme personale, încercarea de a trişa(care se încheie cu suspendare de cont), ş.a.m.d.

BANI GREI PE NET: În afară de PTC-uri, mai eşti implicat şi în alte afaceri online?
Rareş Luţia: Afacerea mea proprie este online, în mare măsură. Nu trebuie să fiu neapărat la sediul clientului, ca să îi rezolv problemele pe care le are.

BANI GREI PE NET: Pe Internet, pe lângă afacerile durabile şi profitabile, sunt şi multe înşelătorii. Cum te fereşti de ele?
Rareş Luţia: Nu risc în programe cu costuri mari şi nu "pun botul" la cele care oferă câştiguri dubios de mari. Ai văzut reclama la site-urile alea 400dollars, 900dollars. Dacă poţi să crezi că cineva plăteşte 400$, ca tu să citeşti un E-mail, înseamnă că ai o problemă. Ţepe am luat şi eu, dar câtă vreme au fost în măsura în care le-am putut acoperi din alte PTC-uri, eu zic că a fost OK. Tare bună e vorba aia: "investeşte cât îţi poţi permite". Parcă aşa era, nu?

BANI GREI PE NET: Ce le transmiţi celor care citesc acest blog şi care vor să câştige bani grei pe net, la fel ca tine?
Rareş Luţia: Dacă vor să câştige în prima lună, mai bine ar face să-şi caute un job. Dacă speli parbrize la intersecţie, vei câştiga mai mult. Dacă sunt pregătiţi să facă treabă, trebuie să îşi cultive clicul pe tot ce mişcă şi să înveţe să câştige cenţi, înainte să înţeleagă puterea centului.

BANI GREI PE NET: Îţi mulţumesc foarte mult şi îţi urez succes în continuare!
Rareş Luţia: O seară plăcută şi ţie!

luni, 14 octombrie 2013

Profitshare

În decursul acestui an s-a produs transformarea eMAG ProfitShare în Profitshare, adică dintr-o platformă de afiliere a eMAG, într-o platformă de afiliere multi-advertiser. Tot eMAG e în spatele acestei afaceri, prin firma Conversion Marketing SRL, dar acum sunt mai multe companii implicate. În acest moment sunt 18 agenți de publicitate din diferite domenii în platforma Profitshare, iar numărul lor creşte în fiecare lună.

Profitshare a devenit astfel un concurent serios pentru 2Parale, iar acest lucru e benefic pentru noi, afiliaţii. Mai multe campanii de promovat înseamnă mai multe şanse de a câştiga bani din marketingul afiliat şi servicii mai bune. Pe lângă eMAG, putem promova advertiseri importanţi ca: Flanco, La Redoute, Matar.ro, FunGift.ro.

Comerţul online se dezvoltă tot mai mult în România, şi odată cu el şi marketingul afiliat. Puteţi profita şi voi de acest lucru, făcându-vă cont la Profitshare, vânzând produsele şi serviciile altora şi câştigând bani de pe urma lor.

marți, 1 octombrie 2013

Uinvest e o schemă Ponzi

La 31 mai 2011 îmi făceam cont la Uinvest, dar abia la câteva luni distanţă investeam în această afacere. Exact acum doi ani, pe 1 octombrie 2011, am investit 19$ în Uinvest. Priveam acest program cu suspiciune şi în plus, atât îmi permiteam să pierd în acel moment.

În 2011 şi în 2012 am reuşit să scot bani din Uinvest, încrederea mea a crescut, dar am rămas sceptic şi nu am investit alţi bani. M-am bazat mai mult pe afiliere. Apoi am crezut că am de a face cu o platformă de crowdfunding inovatoare, dar de curând mi-am dat seama că Uinvest e doar o schemă Ponzi foarte, foarte bine pusă la punct. Cu chat disponibil 24 de ore din 24, cu newsletter-e trimise săptămânal, cu întâlniri şi conferinţe organizate periodic, Uinvest s-a diferenţiat clar de restul HYIP-urilor, a câştigat încrederea oamenilor din toată lumea şi a atras mulţi bani. Totuşi, evenimentele din ultimul timp m-au ajutat să realizez că tot ce au prezentat ei în acest timp e o mare minciună. Afacerea Uinvest se apropie de sfârşit, chiar dacă ei înceracă să amâne acest moment cât mai mult.

Anul acesta am obţinut un comision important de la un afiliat, am reinvestit o parte din bani şi am mai primit trei plăţi de atunci. În 8 august am reuşit să scot 150$(480 lei) prin intermediul lui Alex Cornel Bojor(alexxel), care mi-a trimis banii direct în contul bancar. Între timp am apelat la serviciul ING Home'Bank, aşa că pot să vă prezint dovada plăţii:

E foarte posibil ca aceasta să fie ultima sumă pe care o retrag din schema Ponzi numită Uinvest, pentru că în ultimele luni retragerea banilor a fost aproape imposibilă. E posibil ca închiderea procesorului de plăţi Liberty Reserve să fi grăbit colapsul afacerii Uinvest, dar înşelătoria ucraineană ar fi căzut oricum. O schemă Ponzi se bazează pe bani noi pentru a-şi plăti clienţii vechi, iar când banii nu mai intră, schema se năruie. Eu am reuşit cu doar 19$ investiţi să retrag exact 645.63$, iar dacă mai reuşesc să scot ceva de aici, cu atât mai bine. Sunt alţii care au scos mai mult decât mine, dar sunt şi mai mulţi cei care au pierdut. Eu nu vreau ca cei care citesc acest blog să îşi piardă banii în schema Ponzi Uinvest, aşa că am eliminat toate linkurile către acest program. Nu vă mai înregistraţi şi nu mai băgaţi bani în Uinvest!

vineri, 27 septembrie 2013

6.04$ de la ClixSense(17)

În seara asta asta am primit o nouă plată în PayPal. E plata pe luna septembrie şi plata cu numărul 17, pe care o primesc de la ClixSense. Chiar dacă nu mai e nevoie de dovezi că acest program e serios şi plăteşte, eu le voi prezenta în continuare, cu riscul de a vă plictisi.

În ultimele luni am observat o pantă descendentă în ceea ce priveşte câştigurile din această afacere. În loc să fie mai mulţi, banii veniţi de la ClixSense sunt mai puţini. Mulţi au renunţat să mai dea clic pe reclame, dar eu cred că mai sunt destui care nu au auzit încă de acest PTC şi care vor să câştige nişte bani lunar. Vă invit să vă faceţi cont şi dacă aveţi nevoie de ajutor, vă stau la dispoziţie, aici sau pe Facebook.

vineri, 13 septembrie 2013

vivaSMS

În vara care tocmai a trecut, a apărut un program nou de făcut bani în România. vivSMS e un program GPT(get paid to) furnizat de Carmedia Concept Group SRL, o firmă de publicitate cu sediul în Bucureşti. Prin intermediul acestui program, noi vom primi oferte personalizate, reduceri, promoţii, invitaţii la evenimente, direct pe telefonul mobil. Ofertele vor veni de la diverşi advertiseri, care vor dori să-şi facă reclamă prin acest sistem. Pe lângă toate acestea, vom câştiga şi bani pentru fiecare SMS primit. Vom lua 3 cenţi pentru fiecare mesaj primit de noi şi un cent pentru fiecare mesaj primit de afiliaţii noştri, pe 5 niveluri.

vivaSMS are în acest moment 112.694 de membri înscrişi, iar numărul lor creşte în fiecare zi. Acum e momentul să vă înscrieţi şi să promovaţi această afacere, deoarece vă poate aduce câştiguri mari în viitor. Pentru asta aveţi la dispoziţie linkul magic, instrumentul cu care puteţi atrage noi afiliaţi în reţeaua voastră. Pentru a vă înregistra în vivaSMS, trebuie să aveţi 18 ani şi un telefon mobil. Nu costă nimic şi nu trebuie să faceţi nimic pentru a primi SMS-uri şi bani. Trebuie doar să vă înregistraţi şi să completaţi nişte date personale, pentru ca advertiserii să ştie cui trimit mesajele.

Eu m-am înscris încă de la început în vivaSMS, dar am aşteptat să văd dacă e un program serios, înainte de a-l prezenta pe blog. Au început să fie trimise primele SMS-uri şi sunt oameni care au primit bani din această afacere, aşa că m-am hotărât să v-o prezint şi vouă. Sunt 3 modalităţi prin care suntem plătiţi de vivaSMS:
1. 500 de unităţi credit(echivalentul a 5€) acumulate: putem să ne încărcăm cartela PrePay.
2. 1.000 de unităţi credit(10€): putem să alegem un voucher electronic, utilizabil la unul dintre partenerii vivaSMS.
3. 2.000 de unităţi credit(20€): putem alege opţiunea de a primi banii în contul bancar.

Dacă încă nu v-aţi înscris în această afacere şi dacă vedeţi şi voi potenţialul pe care îl are acest program, vă invit să vă faceţi cont chiar acum. Nu aveţi nimic de pierdut, iar dacă vă faceţi şi o reţea numeroasă de afiliaţi, puteţi câştiga bani grei cu vivaSMS.