miercuri, 29 noiembrie 2017

Bitcoin a depășit pragul de 10000$

Moneda Bitcoin a atins și a depășit astăzi pentru prima dată o bornă istorică, fiind tranzacționată la 10000$! La începutul anului, un bitcoin valora 1000$, valoarea sa crescând de 10 ori în mai puțin de un an!

De acum putem spune despre Bitcoin că a ieșit din underground și a intrat în mainstream. Tot mai multă lume a aflat și află în fiecare zi de Bitcoin, unii investesc în această monedă virtuală, alții o privesc cu neîncredere, dar popularitatea ei crește.

Eu nu sunt naiv să cred orbește în această nouă găselniță a științei, astfel că sunt precaut. Nu îmi propun să investesc niciun ban în Bitcoin, stau frumos pe spate și mă uit cât de mult poate să se umfle această bulă speculativă. La un moment dat va exploda și va face multe victime.

vineri, 10 noiembrie 2017

Black Friday 2017

Iată că am ajuns din nou în acea perioadă a anului în care suntem asaltați de oferte care mai de care mai tentante, comercianții făcând tot posibilul să ne scoată banii din buzunar. Cu alte cuvinte, noiembrie e luna reducerilor, urmată de luna cadourilor, cele mai bune luni din an pentru cei care vând.

Pentru cei care cumpără, e de asemenea o perioadă propice. Sunt reduceri importante zilele astea, mai ales la produsele rămase pe stoc, cele din colecțiile vechi, cele scumpe, produse de care comercianții vor să scape, așa că le dau mai ieftin. Sărbătoarea consumeristă s-a dilatat mult în cei 7 ani de când a ajuns pe plaiurile mioritice, ajungând să fie prilej de marketing prelungit pentru unii comercianți. Vinerea Neagră de România se ține în acest an pe 17 noiembrie, așa cum a decretat eMAG. Pentru noi, turma de consumatori, e important să nu ne lăsăm mânați de impuls, să cumpărăm cu cap, ceea ce ne trebuie și la un preț avantajos. Eu sunt interesat anul ăsta de o pereche de ghete și de niște cărți, dar nu se știe ce mai îmi sare în ochi. Dacă e foarte tentant, nu voi spune nu.

Puteți să alegeți din cele peste 2 milioane de produse oferite de eMAG! Fashion Days oferă peste un milion de produse vestimentare cu reducere de până la 90%! La ANSWEAR și la ZOOT găsiți de asemenea haine ieftinite. Nu uitați de cărți! Acum găsiți cărți mai ieftine cu până la 90% la Elefant, la Libris, la OKIAN, sau la Cărturești. Spor la cumpărături!

luni, 25 septembrie 2017

250.43$ de la eToro Partners(4)

O nouă sumă de bani de la eToro Partners nu poate decât să mă bucure. Afilierea aduce cu atât mai multe rezultate cu cât te implici mai mult. Nu pot să spun că sunt mulțumit cu ce am realizat până acum. Se poate mult mai mult, dar pentru asta trebuie mult mai multă muncă.

Cu 650.43$ câștigați până acum, eToro Partners devine cea mai bănoasă afacere a mea, devansând Uinvest, care mi-a adus 645.63$. Voi continua să promovez investițiile online prin intermediul acestei platforme de afiliere, deoarece e o platformă legitimă, reglementată și tot mai populară.

miercuri, 23 august 2017

Ethereum

Vitalik Buterin e un rus pirpiriu, pe care nu cred că ați da doi bani dacă l-ați vedea pe stradă, dar tipul e foarte inteligent, iar acest lucru l-a ajutat să creeze platforma Ethereum. Ethereum este o platformă bazată pe tehnologia blockchain, ce oferă posibilitatea implementării contractelor smart. Ethereum a fost lansat la sfârșitul anului 2013 într-un white paper(articol ce propune moneda și metoda de funcționare) de Vitalik Buterin cu obiectivul de a construi aplicații descentralizate. Ether(ETH) este criptomoneda a cărui blockchain este generat de platforma Ethereum.

Valoarea Ether a crescut în timp, ajungând să fie a doua criptomonedă ca și capitalizare de piață, după Bitcoin. Acest lucru mi-a atras atenția și, fără să fac prea multe cercetări, am decis să investesc o sumă de bani în chestia asta. Astfel, utilizând un automat PayPoint dintr-un magazin Profi, am plătit 200 lei și m-am ales cu 0.213542 ETH. În acel moment 1 ETH valora aproximativ 500$, dar eu am de gând să păstrez criptomoneda pentru mult timp. Valoarea ei va crește cu siguranță, iar eu sper să-mi recuperez investiția și să scot și profit.

joi, 20 iulie 2017

Epoca PTC-urilor a apus

Cei mai mulți dintre voi ați auzit de NeoBux și ClixSense, cele mai vechi și mai importante PTC-uri. În ultimul timp au apărut niște modificări la aceste programe care le fac mai puțin atractive. Bine că nu au dispărut de tot, dar e clar că epoca PTC-urilor a apus.

Așa cum am făcut și până acum, voi continua să caut afaceri online profitabile, le voi analiza și apoi vi le voi prezenta și vouă pe cele care merită. Câtă vreme va exista Internetul, vor apărea și oportunități profitabile, așa că nu avem de ce să ne îngrijorăm.

vineri, 30 iunie 2017

8.92€ de la Marketagent(7)

Am primit a șaptea plată de la programul austriac de sondaje online Marketagent. E o sumă mică, dar se adună la celelalte câștiguri și e binevenită. Bob cu bob se umple sacul.

Dacă vreți să adunați și voi câteva boabe, vă invit să vă faceți cont, să completați sondaje și să recomandați și altora acest site. Mult succes!

miercuri, 31 mai 2017

Surse de informare(4)

Bitcoin, criptografie, criptomonedă, blockchain. Cuvinte care au ajuns chiar și pe buzele vânzătoarelor din piață. Astăzi vă prezint niște site-uri din sfera cripto, un domeniu care are tot mai mulți urmăritori pe zi ce trece. Piața criptomonedelor e foarte volatilă, lucrurile se pot schimba în sus sau în jos în doar câteva minute, de aceea e greu să ții pasul cu tot ce se întâmplă. Pentru a înțelege mai bine aceste fenomene, iată câteva surse de informare:

1. Cointelegraph

Fondat în 2013, Cointelegraph este unul dintre liderii digital media din domeniul cripto, blockchain, fintech. Site-ul prezintă în fiecare zi știri cât mai credibile și actuale, atât din lumea centralizată cât și din cea descentralizată.

2. CoinDesk

CoinDesk este platforma media pentru noua generație de investitori, explorând modul în care criptomonedele și activele digitale contribuie la evoluția sistemului financiar global. Apărut tot în 2013, CoinDesk are cei mai mulți jurnaliști angajați care acoperă ecosistemul blockchain. Scopul lor e să informeze, să educe și să conecteze comunitatea globală de investitori prin știri, date, evenimente, analize.

3. CoinMarketCap

Aici veți găsi date, grafice, clasamente și informații despre toate criptomonedele, date foarte utile în această piață cu creștere rapidă.

4. Bitcoin Magazine

Revista fondată de rusul Vitalik Buterin și de românul Mihai Alisie a fost inițial printată pe hârtie și era în acel moment prima sursă de informații despre Bitcoin și tehnologia blockchain.

5. Cryptonews

Site-ul oferă o acoperire originală a știrilor despre blockchain și criptomonede, prezintă opinii, ghiduri, prezentări, introducând lumea în universul cripto și ajutându-i să înțeleagă mai bine tehnologiile specifice.

6. CryptoSlate

Acesta e un site nou care își dorește să transmită știri cât mai autentice și mai transparente despre criptomonede. Să sperăm că va reuși.

7. Goana după Bitcoin

Am scris despre acest site și în postarea trecută și îl menționez și acum, mai ales pentru că e scris în limba română. Sunt destui compatrioți care nu știu limba engleză, dar îi sfătuiesc pe această cale s-o învețe. Fără ea nu aveți ce căuta pe Internet.

miercuri, 26 aprilie 2017

Goana după Bitcoin

La începutul anului valora 1000$. Acum a ajuns la aproximativ 1300$ și e în creștere. Această criptomonedă creată în 2009 este bazată pe tehnologia blockchain, o tehnologie complexă care va avea întrebuințări multiple în viitor. Se spune că tehnologia blockchain va revoluționa Internetul și ne va influența pe toți. Să vedem în ce fel.

Goana după Bitcoin e numele unui site despre criptomonede și tehnologia blockchain, adică despre Bitcoin și celelalte monede digitale. Având în vedere popularitatea tot mai mare a acestora, prevăd o advărată goană după Bitcoin în anii care urmează. Cine a intrat în cursă la început, va avea de câștigat, dar niciodată nu e prea târziu să participi.

joi, 30 martie 2017

50 de ani de Oriflame

Compania Oriflame împlinește în acest an 50 de ani de existență, 50 de ani de visuri împlinite. Totul a început în 1967, într-un mic birou din centrul orașului Stockholm. Oriflame a început cu un vis, atunci când doi frați din Suedia, Jonas și Robert of Jochnick, împreună cu prietenul lor Bengt Hellsten au început să lucreze la planul lor, acela de a oferi oamenilor oportunitatea de a se bucura de beneficiile aduse de cosmetice și produse de îngrijire a pielii de înaltă calitate, inspirate de frumusețea naturală și deosebită a Suediei.

În 1967 a fost lansată prima linie de produse, alcătuită din creme pentru față, rujuri și rimeluri. Toate produsele au fost concepute în baza extractelor de plante suedeze. În 1970 a apărut o metodă inovatoare de vânzare. Este vorba de vânzarea directă pe baza întâlnirilor personale și prin intermediul catalogului. În august 1970 a apărut primul catalog Oriflame, tirajul său fiind de o mie de exemplare. 1997 e anul în care Oriflame s-a lansat pe Internet, iar de atunci au fost lansate noi produse, vânzările au crescut exponențial și compania a ajuns cunoscută în toată lumea.


Oriflame e o afacere de tip MLM care îi ajută pe oameni să își dezvolte o afacere proprie prin vânzarea directă și prin invitarea celorlalți să facă asemenea lor. Astăzi Oriflame e o afacere de succes care operează în peste 60 de piețe din toată lumea, ajutând oamenii să-și îndeplinească visurile în fiecare zi.

marți, 28 februarie 2017

ClixSense nu mai plătește în PayPal

În data de 8 februarie am aflat cu stupoare că PTC-ul meu favorit nu mai accpetă PayPal ca metodă de plată. Sau mai bine spus PayPal nu mai acceptă să colaboreze cu ClixSense. Nu știu care este motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru, cert e că acum va fi mai greu să scoatem bani, iar ClixSense va avea de suferit. Au rămas ca opțiuni Payza, Payoneer, NETELLER, PayToo și se pregătește Skrill, dar nu îmi place niciuna dintre aceste opțiuni. Aștept o metodă de a retrage în moneda Bitcoin, iar până atunci nu mai investesc nici în contul Premium, care îmi expiră în martie.

luni, 9 ianuarie 2017

Cosmetice din Suedia

În 2015 mă înscriam la Oriflame la îndrumarea lui Marian Barnea, un prieten din Bacău cunoscut prin intermediul Internetului. Câștigam bani amândoi cu ajutorul ClixSense și așa ne-am cunoscut. Eu fiind în căutarea de noi oportunități de câștig online, nu am spus nu atunci când mi-a povestit de Oriflame, chiar mi-a plăcut ce am auzit, dar în loc să mă înscrie la el în echipă, m-a trimis să mă înscriu în Brașov. La sediul Oriflame din Brașov am găsit-o pe Elena Sabău, o doamnă deosebită la care m-am înscris și de la care am învățat destule lucruri importante. Într-un an de zile am fost la întâlniri, la seminarii, am vândut, dar ceea ce doream eu cel mai mult nu reușeam. Nu am reușit să-mi fac o echipă de consultanți de pe urma cărora să câștig și eu. Atunci am hotărât să renunț la colaborarea cu Elena și să mă aliez cu Marian.

Începând de azi m-am înscris din nou la Oriflame, de data asta în echipa lui Marian Barnea, iar acum sunt convins că lucrurile vor sta mult mai bine. Noi ne bazăm pe puterea fabuloasă pe care o are Internetul, pe faptul că această tehnologie reprezintă prezentul și viitorul. Dacă nu ești pe Internet, nu exiști.

miercuri, 4 ianuarie 2017

2016 în cifre

Anul 2016 a stat sub influența unui singur cuvânt: procrastinare. Asta înseamnă tendința de a amâna lucrurile, de a lăsa pe mâine ce poți face azi. Iar procrastinarea are ca rezultat scăderea productivității. În 2017 îmi doresc ca lucrurile să stea altfel: să scad procrastinarea și să cresc productivitatea.

Traficul a fost foarte scăzut, la fel ca toate cifrele. Mai jos de atât nu pot să cobor, așa că de acum înainte voi depune un efort mai mare și voi munci mai mult pentru a urca.

Iată ce bani am câștigat în 2016:

Plusuri:
1. Profitshare: +134 lei
În 2015 nu am câștigat niciun ban din afiliere, așa că banii câștigați anul trecut sunt importanți. În 2017 voi câștiga mult mai mulți.
2. 2Performant: +94.62 lei
Platforma de afiliere 2Performant(fosta 2Parale) mi-a adus și ea niște bani anul trecut. Anul acesta voi avea rezultate mai bune și aici.
3. ClixSense: +22.56$
Am câștigat ceva mai bine decât anul anterior și nu pot să sper decât că tendința se va păstra. Începând din 11 martie 2011 și până azi, am realizat un profit de 171.82$.
4. Marketagent: +17.94
Sondajele de opinie mi-au adus câștiguri mai mari de asemenea. Am mare încredere în Marketagent și sunt convins că voi câștiga bani și în 2017.
5. Bitcoin: +0.09287238 BTC
În acest moment un Bitcoin tocmai a depășit 1000$ în valoare și nu pare să se oprească aici. Eu am aproape o zecime de Bitcoin și vreau să adun și mai mult. O parte din această sumă am făcut-o cu ajutorul robinetului de bitcoini FreeBitco.in. În continuare caut modalități de a câștiga bitcoini.

Minusuri nu au fost în 2016 deoarece nu am pierdut niciun ban, dar pot să vorbesc aici de NeoBux, care nu mi-a adus niciun câștig. Am încercat o strategie cu cifrați, dar nu a mers. La NeoBux ori bagi mulți bani și îți iei Ultimate, ori stai cuminte. M-am înregistrat în 4 august 2010 și am un profit de 145.65$, dar e timpul să caut ceva mai profitabil.

În anul care tocmai a început vreau să mă concentrez pe câteva elemente importante, să las deoparte ceea ce e irelevant și inutil, să muncesc mai mult și mai eficient, iar dacă 2016 a fost marcat de cuvântul procrastinare, cuvântul anului 2017 e Oriflame.

sâmbătă, 31 decembrie 2016

8.25$ de la ClixSense(34)

Au trecut 5 luni de când am primit ultimii bani de aici, astfel că o nouă plată e bine-venită. Evident că îmi doresc să scot bani în fiecare lună, dar e bine și așa. ClixSense rămâne o sursă de venit sigură, probată în timp, nu necesită investiții mari(puteți investi 17$ pe an pentru cont Premium) și voi continua să activez aici, chiar dacă banii se fac greu.

vineri, 30 decembrie 2016

7.94€ de la Marketagent(6)

E luna cadourilor, iar plățile vin una după alta în această perioadă. Acum două zile am primit un cadou de la Marketagent. Este a șasea plată primită de la programul austriac de sondaje online, iar asta nu poate fi decât o dovadă în plus că nu îmi pierd timpul aiurea.

Nu sunt multe sondaje de completat la Marketagent, dar se câștigă un euro pentru fiecare afiliat care completează cel puțin un sondaj de opinie. La 10 oameni aveți 10€, la 100 de oameni aveți 100€ și așa mai departe, matematica nu e grea, totul e s-o înțelegi.

joi, 29 decembrie 2016

94.62 lei de la 2Performant(2)

Din 6 august 2016, platforma de afiliere 2Parale a devenit 2Performant, dar nu s-a schimbat doar numele atunci. 2Performant a devenit o platformă mai puternică, mai prietenoasă, prin care ai acces la lumea întreagă.

Dacă ai avut cont la 2Parale, migrarea s-a făcut automat la 2Performant. Dacă nu ai avut cont de afiliat și vrei să vezi cu ce se mănâncă, te invit să îți faci unul, dar te asigur că afilierea nu e floare la ureche, e nevoie de resurse și cunoștințe pentru a reuși.

duminică, 25 decembrie 2016

134 lei de la Profitshare(2)

Acum două zile, contul meu ING a fost creditat cu 134 lei, aceasta fiind a doua sumă de bani primită de la Profitshare. În urmă cu doi ani, mai exact în 5 decembrie 2014, primeam 173 lei. Banii se fac greu în afiliere, mai ales dacă nu te implici, iar eu nu m-am implicat foarte mult. Probabil că nu mi-am dorit să câștig mai mulți bani, pentru că primul pas pe care trebuie să-l facem pentru a reuși ceva este să ne dorim cu adevărat acel ceva.

Anul viitor îmi doresc să câștig mai mult din afiliere, iar pentru ca acest lucru să se întâmple, va trebui să muncesc mai mult, să depun mai mult efort.

vineri, 11 noiembrie 2016

Black Friday 2016

Anul acesta Vinerea Neagră "originală" are loc pe 25 noiembrie, dar la noi se ține mai repede și durează mai mult. Flanco a început la 1 noiembrie, Altex o face în mai multe zile, iar eMAG oferă cele mai mari reduceri din an în data de 18. Conceptul s-a pervertit destul de mult în ultimii ani, ziua de vineri s-a multiplicat și nici reducerile nu mai sunt așa de mari. În plus comercianții au campanii de reduceri pe tot parcursul anului, astfel că Vinerea Neagră  și-a pierdut din importanță. Totuși, această perioadă din an e un prilej bun de a cumpăra ceva la un preț convenabil, dacă suntem atenți și rapizi.

Puteți să vă cumpărați de toate de la eMAG, haine de la Fashion Days, ZOOT, ANSWEAR, cărți de la Elefant.ro sau de la Libris.ro. Spor la cumpărături!

duminică, 30 octombrie 2016

6.96€ de la Marketagent(5)

Astăzi am scos o nouă sumă de bani de la Marketagent, programul din Austria care ne plătește pentru a completa sondaje de opinie. E a cincea plată primită și cea mai mare de până acum, dar sunt sigur că vor urma altele și mai mari.

Marketagent e un program decent, nu promite câștiguri fabuloase peste noapte, nu vă impune să investiți vreun ban, așa că nu vă îmbogățiți de pe urma lui, dar nu riscați nimic și nici nu vă pierdeți timpul. Cu o promovare eficientă se pot obține câștiguri importante.

luni, 8 august 2016

Traffic Monsoon e o schemă Ponzi

Ceea ce era de așteptat, s-a întâmplat. Agenția guvernamentală americană SEC(US Securities and Exchange Commission) a pus capăt schemei Ponzi de 207 milionane de dolari. În Traffic Monsoon au investit peste 160000 de oamni din întraga lume, cei mai mulți dintre ei pierzându-și banii. Eu nu am pierdut bani deoarece nu am fost lacom, iar Charles Scoville nu a reușit să mă păcălească.

Încă de la început am fost sceptic cu privire la acest program, și chiar dacă am scos niște bani și mă așteptam să mai scot și alții, nu a reușit să ma orbească. În ianuarie, atunci când a încetat plățile în PayPal, mi-am dat seama că se apropie sfârșitul. Am ceva experiență cu schemele Ponzi și știu că atunci când nu mai urcă în topul Alexa e clar că nu mai vin oameni noi și nici bani noi, și e cazul să scoatem toți banii, iar când nu mai plătesc în PayPal, it's game over. De-a lungul timpului am pierdut bani cu unele programe de investiții, dar am câștigat și mai mulți cu altele. Totuși, nu mai vreu să am de a face cu scheme Ponzi și câștiguri fabuloase peste noapte. Așa ceva e imposibil. Vreau ceva sigur și de durată.

vineri, 29 iulie 2016

11.51$ de la ClixSense(33)

Astăzi am încasat o nouă plată de la programul american care ne plătește pentru a da clicuri pe reclame. ClixSense e un program cu vechime, un program de încredere, un program pe care l-aș recomanda orcărui începător în afaceri online. Aveți nevoie de un cont PayPal, iar atunci când acumulați cel puțin 8$, puteți cere plata. Dacă vă luați cont Premium cu doar 17$ pe an, puteți cere plata la 6$. Eu am fost plătit de 33 de ori până acum și urmează și alte plăți, ceea ce vă doresc și vouă.

vineri, 10 iunie 2016

Playfulbet

M-am lăsat de pariuri sportive pe bani de ceva timp, iar acum am mai mult timp liber și mai mulți bani, ceea ce e bine. Totuși, îmi place să mă joc, iar de curând am găsit o modalitate de a paria pe evenimente sportive fără a cheltui bani. Playfulbet e o rețea socială de pariuri online care ne oferă monede(coins) pentru a paria. La început vom primi 4000 de monede, iar dacă ne înscriem cu Facebook primim 9000 de monede.

Ceea ce e interesant la Playfulbet e că atunci când rămânem fără monede, vom primi altele în loc, pentru a putea paria în continuare. Dacă adunați un număr mare de monede, puteți cere plata în PayPal sau sunteți răsplătiți cu diferite premii: carduri Amazon, Paysafecard, coduri Steam etc. Puteți să câștigați monede și din vizionarea de videoclipuri, sau din completarea diferitelor oferte. Pentru fiecare afiliat înscris veți primi 1500 de monede și 10% din monedele pe care acesta le face din oferte și vizionarea de videoclipuri. Acestea fiind spuse, vă doresc să câștigați cât mai multe monede cu Playfulbet!

marți, 8 martie 2016

7.16$ de la ClixSense(32)

Nu cu mult timp în urmă am primit plata cu numărul 32 de la ClixSense, acest program de cursă lungă care mi-a adus bani până acum și care îmi va aduce și în continuare. Nu sunt noutăți demne de semnalat despre ClixSense, tot ce trebuie să știți e că avem de a face cu un PTC, adică un program care ne plătește să dăm clic pe reclame, iar dacă convingem și alți oameni să se înscrie și să dea clic pe reclame, vom câștiga și de pe urma lor. Cu cât vom avea mai mulți afiliați activi, cu atât vom câștiga mai mult. Se pot câștiga bani și din task-uri, oferte, sau sondaje, chiar mai mulți decât din clicuri.

Eu am încercat de 33 de ori până acum să vă conving să vă înscrieți la ClixSense, și am reușit. Am atras peste 500 de oameni în această afacere, problema e că puțini dintre voi rămâneți activi mai mult de o lună. Unii nu rezistați nici măcar două zile. Nu vreau să vă faceți iluzii deșarte, aici nu se fac bani ca să-i întorci cu lopata, dar niște bani de bomboane tot faceți.

duminică, 31 ianuarie 2016

3.04€ de la Marketagent(4)

Astăzi am primit cu bucurie a patra plată de la programul de sondaje online Marketagent. E o sumă mică, dar nu strică. Orice sumă de bani e bine-venită. Se poate câștiga și mai mult de aici, dar pentru asta e nevoie de o promovare mai intensă, ceea ce intenționez să fac anul ăsta.

Marketagent e un program care ne plătește pentru a completa chestionare, dar cei mai mulți bani se fac din afiliere. Dacă la un PTC primim foarte puțin, sau nimic, pentru un afiliat nou, la Marketagent suntem răsplătiți cu un euro pentru fiecare nou membru care se înscrie de pe link-ul nostru și care completează cel puțin un sondaj. Acest program ne poate aduce câștiguri importante și merită promovat.

luni, 25 ianuarie 2016

Traffic Monsoon nu mai plătește în PayPal

În data de 12 ianuarie am primit o veste foarte proastă de la Charles Scoville. Acesta ne anunța din Dubai că Traffic Monsoon nu mai plătește în PayPal, după ce plătise timp de peste un an în mod instant. Tot atunci a spus că va înființa o bancă pentru a ne putea plăti, și ne va trimite tuturor membrilor carduri MasterCard, însă experiența mea online mă face să fiu sceptic la auzul acestor informații. Charles Scoville înconjurat de arabi nu e foarte credibil.

Eram foarte optimist cu privire la Traffic Monsoon, dar aceste știri mi-au tăiat elanul complet. Voi aștepta câteva săptămâni să văd ce se întâmplă, dar speranțele sunt mici. În acest moment se mai fac niște plăți în Payza, însă nu recomand înscrierea nimănui până la clarificarea situației. 

luni, 11 ianuarie 2016

11$ de la ClixSense(31)

De abia am pășit în noul an, că am și primit o plată de la PTC-ul american, prima de anul ăsta și a treizecișiuna din toate timpurile. În același timp, este și cea mai mare plată de până acum. De când am scris ultima dată despre ClixSense, au survenit anumite modificări în politicile acestui program. Astfel, în 24 noiembrie am fost anunțați că vom putea cere bani în fiecare zi a săptămânii, de luni până vineri. Apoi, de la 1 decembrie s-a schimbat modul în care sunt acordate comisioanele de afiliere. S-a mărit la 30 de cenți(pentru membrii Premium) comisionul acordat pentru afiliații proveniți din SUA, Germania, Franța, Italia, Spania și alte țări de top. Comisionul primit pentru afiliații din România a rămas de 10 cenți(5 cenți pentru membrii Standard), dar nu se mai primește la înregistrare, ci după minim 10 zile, dacă afiliatul respectiv e activ.

Eu am câteva zeci de afiliați care nu au dat niciun clic după înregistrare, nu știu din ce motive, dar dacă tot vă faceți cont, ar fi frumos din partea voastră să dați câteva clicuri pe reclame. Apoi, dacă vreți să continuați, vă recomand să investiți 17$ în contul Premium și să promovați ClixSense în țările de top, pentru comisioane de 3 ori mai mari.

luni, 4 ianuarie 2016

2015 în cifre

S-a încheiat și anul 2015, cu bune și cu rele, și am intrat în noul an cu speranțe și dorințe, la fel ca în fiecare an. Eu am rămas cu speranțele și cu dorințele, asta din cauză că anul trecut a fost unul modest pentru blogul pe care îl citiți.

Am scris mai puțin, am primit mai puține vizite și am câștigat mai puțini bani în 2015, față de 2014. Totuși, am crescut pe Facebook, unde am încheiat anul cu 894 de fani. Un mare minus al anului trecut e faptul că nu am scos niciun ban din afiliere, dar promit că voi dedica mai mult timp acestui domeniu și Paginii cu Oferte. 2015 a fost anul în care m-am alăturat Oriflame, o afacere MLM care mi-a adus câteva sute de lei și căreia îi voi dedica de asemenea un timp însemnat anul acesta. Nu voi prezenta cifre cu profitul realizat, deoarece nu am calculat exact cât am câștigat. Anul care tocmai s-a încheiat a fost și anul în care m-am despărțit de un hobby: pariurile sportive. Site-ul bwin a fost interzis în România, așa că m-am lăsat de pariuri și m-am apucat serios de fotografie.

Vă prezint în continuare cifrele anului 2015, mai mici și mai puține decât m-aș fi așteptat:

Plusuri:
1. Traffic Monsoon: +29.79$
Traffic Monsoon e afacerea anului 2015 și are șanse mari să fie la fel și în 2016, dar cu câștiguri mult mai mari. Pentru asta e nevoie însă și de investiții mai mari.
2. NeoBux: +22.3$
Aici am decis să adopt o altă strategie, în sensul în care am început să cumpăr niște "cifrați", cu speranța că voi câștiga mai mult. Am văzut pe mai multe forumuri că se poate.
3. bwin: +20
Am reușit să scot niște bani, chiar dacă site-ul nu mai e accesibil. Totuși, au rămas 10€ în cont, pe care nu i-am putut retrage.
4. PaidVerts: +20.55$
De aici am scos două plăți anul trecut, una de 8.45$ și una de 0.05191796 BTC(echivalentul a 12.10$ la acea dată). În acest moment PaidVerts e trecut pe linie moartă, din cauza schimbărilor în rău care au survenit în ultimul timp.
5. ClixSense: +18.24$
Am scos mai puțin decât mă așteptam de aici, dar sper într-un an 2016 mult mai bun.
6. Marketagent: +12.66
Programul de sondaje online a fost o surpriză plăcută a anului recent încheiat și poate fi o sursă de venit și în anii următori.
7. Ojooo: +13.12$
În acest moment aștept a opta plată de la Ojooo, dar programul PTC are întârzieri uriașe, nu e de încredere și nu poate fi promovat. Cu toate astea, am reușit să retrag 42.61$ până acum.
8. Bitcoin: +0.08702331 BTC
Am adunat satoshi cu satoshi de la FreeBitco.in și am ajuns la această sumă. În acest moment un Bitcoin valorează 430$, și chiar dacă am o sumă mică în portofel, o voi mări în viitor prin diverse metode.

Acestea sunt cifrele anului 2015, nu am avut minusuri, dar nici nu am riscat foarte mult. Anul acesta îmi doresc să fiu mai harnic, să mă concentrez pe ceea ce e important și să investesc mai mult. Îmi doresc ca anul acesta să fie unul fabulos, iar vouă vă doresc să aveți un an așa cum vi-l doriți!