Make BTC
Se afișează postările cu eticheta Safe Depositary. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Safe Depositary. Afișați toate postările

miercuri, 4 ianuarie 2012

2011 în cifre

Anul 2011 a fost primul an întreg în existenţa acestui blog. A fost anul în care am câştigat primii bani din afacerile online. Din punct de vedere al traficului, nu pot face o comparaţie cu anul 2010, dar pot spune că blogul BANI GREI PE NET a fost vizitat de 15.222 de oameni în 2011, conform informaţiilor furnizate de Google Analytics. Anul trecut am scris 26 de postări şi am strâns 43 de fani pe Facebook şi 17 urmăritori pe Twitter. Aştept ca în 2012 toate aceste cifre să crească. De asemenea, aştept opiniile, sugestiile şi reclamaţiile voastre în comentarii, pe Facebook, sau pe adresa de e-mail: banigreipenet@gmail.com.

Din punct de vedere al afacerilor online prezentate pe blog în anul 2011, au fost şi plusuri şi minusuri.

Plusuri:
1. bwin: +30€
Pariurile sportive mi-au adus cele mai mari câştiguri în 2011. Anul trecut a fost primul în care am terminat pe plus, după doi ani de pierderi. Sper ca şi 2012 să fie un an bun şi să continui să câştig cu ajutorul bwin.
2. ClixSense: +10.48$
În Noiembrie 2011 am primit prima plată din această afacere, iar anul ăsta voi investi în cont Premium şi voi ajunge să scot în fiecare lună cel puţin 8$.
3. Uinvest: +7.58$
Anul trecut am descoperit o afacere deosebită, care mi-a adus deja 7.58$ şi poate să-mi aducă mult mai mulţi bani în 2012.
4. NeoBux: +5.10$
"Regele" PTC-urilor m-a plătit de două ori până acum. Odată cu a treia plată voi prezenta şi dovezile.
5. Risk Capital Fund: +5$
Am câştigat deja 5$ cu acest nou HYIP. Sper să ţină cât mai mult şi să câştig cât mai mulţi bani cu Risk Capital Fund.
6. PaidJack: +3.60$
Cu ajutorul acestui HYIP am câştigat 3.60$ în 2011 şi vreau să câştig şi în 2012 cu PaidJack.
7. Safe Depositary: +2.22$
Safe Depositary a fost primul HYIP în care am investit. Din fericire, am câştigat 2.22$, înainte ca Safe Depositary să devină "scam".

Minusuri:
1. onBux: -68.68$
onBux a fost cea mai mare ţeapă a anului 2011, pentru mine şi pentru mulţi alţii. Am investit 100$ şi am scos 31.32$, rezultând o pierdere de 68.68$. Norocul meu a fost că am folosit 108$, pe care nu am putut să-i scot, pentru a-mi face reclamă.
2. Club Asteria: -42$
Club Asteria nu mai e ce a fost. Aceasta ar putea fi concluzia anului trecut. După ce a promis câştiguri pasive prin intermediul punctelor Asterios şi astfel a atras mulţi membri, acest avantaj a fost eliminat. Acum se pot câştiga bani doar din recrutarea de noi membri, ceea ce nu e uşor în condiţiile actuale.

Dacă tragem linie şi calculăm, se pare că am reuşit un mic profit în anul care a trecut. Anul 2012 sper să fie mult mai profitabil şi să câştigăm împreună bani grei pe net. La mulţi ani şi la mulţi bani!

vineri, 21 octombrie 2011

Safe Depositary s-a dus

Ceea ce era inevitabil s-a produs. Safe Depositary nu mai există, iar cei care au cerut plăţi sau care au investit şi urmau să ceară plăţi, au rămas cu buza umflată. Safe Depositary a fost doar un HYIP, care, ca orice HYIP, a avut un început şi un sfârşit. Aceste programe sunt în mare majoritate nişte sisteme piramidale sau scheme Ponzi, care atunci când nu mai au bani să susţină schema şi să-şi plătească membrii, dispar. Spun aceste lucruri pentru că e de datoria mea să anunţ când o afacere postată pe acest blog dispare sau nu mai plăteşte, nu cum fac alţii, care pur şi simplu şterg ce au scris, ca şi când nu ar fi existat.

Ceea ce e important de ştiut, e faptul că în locul afacerii Safe Depositary va apărea o nouă afacere de acest gen, iar noi vom putea câştiga bani de pe urma ei. Eu am câştigat 2.22$ cu Safe Depositary şi mă aflu printre puţinii care au ieşit în profit. Cei mai mulţi au pierdut bani, pentru că au fost lacomi, naivi sau prost informaţi. În HYIP-uri nu trebuie să ai încredere şi nici să investeşti mai mult decât îţi poţi permite să pierzi. Trebuie să investeşti cu cap şi să te foloseşti de ele, pentru a câştiga bani.

vineri, 30 septembrie 2011

12.22$ de la Safe Depositary

În data de 4 iulie 2011, am investit 10$ într-un program în care îmi făceam mari speranţe, Safe Depositary. Azi, după aproape trei luni, timp în care am acumulat dobânda zilnică plus câteva comisioane de la afiliaţi, am primit primii bani din această afacere. Am retras 12.22$ şi astfel mi-am recuperat investiţia iniţială şi am obţinut un profit de 2.22$.

Începând de azi, fiecare cent care se acumulează în contul meu Safe Depositary, înseamnă profit. Puteţi să profitaţi şi voi de această afacere şi să câştigaţi bani grei cu Safe Depositary, pentru că se poate.

luni, 22 august 2011

Safe Depositary

După o serie de postări în care am scris despre site-urile PTC, a sosit timpul să abordez o nouă categorie de afaceri online, şi anume HYIP-urile(High Yield Investment Program). Investiţia în astfel de afaceri vă poate aduce un câştig mare într-un timp scurt, dar şi riscul pe care vi-l asumaţi este la fel de mare. De aceea, vă sfătuiesc să analizaţi bine oferta şi să investiţi doar atât cât vă permiteţi să pierdeţi. Am mai spus asta şi o repet, pentru că este foarte important să nu cădeţi în patima lăcomiei.

Safe Depositary este o companie de investiţii şi tranzacţionare pe bursă la nivel internaţional, fondată în februarie 2009. În acest moment, Safe Depositary a ajuns unul dintre cele mai sigure şi mai apreciate HYIP-uri, având reacţii pozitive pe site-urile de specialitate. În această afacere puteţi să investiţi orice sumă de bani, începând cu 10$. Aveţi la dispoziţie patru fonduri de investiţii:

Fondul Virtax(dobândă zilnică: 1.6%, depozit minim: 10$);
Fondul Rovasion(dobândă zilnică: 1.8%, depozit minim: 1000$);
Fondul Orston(dobândă zilnică: 2%, depozit minim: 5000$);
Fondul Grand(dobândă zilnică: 2.3%, depozit minim: 40000$).

Toate fondurile de investiţii au data scadentă după 150 de zile lucrătoare, iar investiţia iniţială se poate retrage doar la data respectivă. Pe de altă parte, puteţi să retrageţi bani în fiecare zi, din profitul zilnic generat de fiecare depozit. De asemenea, aveţi posibilitatea să reinvestiţi profitul zilnic, cu un procent situat între 0 şi 100%.

Pe lângă aceste opţiuni de management al contului, cu ajutorul cărora fiecare îşi poate face o strategie personală în această afacere, Safe Depositary oferă şi un program de afiliere foarte generos. Acesta este structurat pe trei niveluri şi veţi primi un procent din investiţia afiliaţilor, după cum urmează: 8% pe nivelul 1, 3% pe nivelul 2 şi 1% pe nivelul 3.

Având în vedere aceste aspecte şi faptul că Safe Depositary vă poate înmulţi banii mai repede ca orice bancă, consider că nu trebuie să rataţi această oportunitate.