Se afișează postările cu eticheta PayPal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PayPal. Afișați toate postările

marți, 3 septembrie 2013

7.13$ de la ProBux(3)

28 august a fost ziua în care ProBux a împlinit un an de activitate. Exact în acea zi am vrut să scot a treia plată, dar nu întotdeauna socoteala de acasă se potriveşte cu cea din târg. Programul brazilian a avut nişte probleme legate de retragerea banilor în PayPal, dar acum problemele s-au rezolvat şi banii se pot retrage fără probleme, chiar instant.

ProBux a fost privit cu suspiciune la început, fiind bănuit că are legătură cu fostul onBux, un PTC care a funcţionat aproximativ un an de zile, între 2010 şi 2011. Acum ProBux a trecut în al doilea an de existenţă şi plăteşte la fel ca la început, aşa că îl recomand tuturor celor care vor să câştige bani din PTC-uri.

luni, 29 iulie 2013

8$ de la ClixSense(15)

Tocmai am primit un e-mail care mă anunţă că au intrat nişte bani în contul meu PayPal. Sunt 8$ trimişi de ClixSense şi e a cincisprezecea oară când acest program îmi trimite bani. Evident că nu îmi trimite banii ăştia degeaba, dar faptul că dau clicuri pe reclame, mă ajută să am un câştig lunar din această afacere.

ClixSense are o vechime considerabilă şi va continua să fie online mult şi bine, dar pentru a câştiga bani trebuie să te ţii de treabă. Eu am scos de 15 ori bani de aici, în timp ce alţii nu au ajuns să scoată nici măcar o dată. Banii nu cad din cer, dar cu răbdare şi perseverenţă se pot face tot mai mulţi.

luni, 25 martie 2013

25$ de la Uinvest(11)

Azi am reuşit să retrag încă o sumă de bani din afacerea Uinvest. Din anumite motive, independente de mine, nu am putut să fac tranzacţia prin intermediul partenerului meu financiar obişnuit, dar asta nu a fost o problemă. Am găsit pe cineva cu comision 0% şi astfel am primit 25$ în PayPal, fără costuri suplimentare.

Afacerea Uinvest merge foarte bine în continuare. La sfârşitul lunii viitoare va avea loc Conferinţa Internaţională Uinvest 2013, un eveniment mult aşteptat, în urma căruia vom afla multe răspunsuri la întrebările noastre. Vom afla de asemenea, care sunt planurile de viitor ale companiei. La conferinţa din Los Angeles vor merge şi doi investitori români, unul dintre ei fiindu-mi afiliat. Dacă aveţi întrebări legate de Uinvest, puteţi să le scrieţi într-un comentariu la această postare, iar eu le voi transmite mai departe celor doi, pentru a le adresa celor de la Uinvest.

vineri, 8 martie 2013

8 procesoare de plată

Pentru a te putea implica în afacerile online, ai nevoie în primul rând de un card bancar. Dar banii pe care îi vei câştiga pe Internet nu ajung direct pe cardul tău. Procesoarele de plată sunt cele prin care se pot face tranzacţii cu bani pe Internet. Poţi investi, poţi retrage, poţi transfera bani, iar cu unele dintre ele poţi să faci şi cumpărături online. De departe, cel mai cunoscut, cel mai folosit şi cel mai sigur procesor de plăţi online e PayPal. Prin intermediul lui am primit cele mai multe plăţi. Am mai primit bani şi prin intermediul fostului AlertPay, dar şi prin noul Payza.

Banii câştigaţi din pariuri îi primesc direct pe card, dar pentru celelalte afaceri online e nevoie de procesoare de plată. Pe lângă cele enumerate mai sus, mai sunt şi alte sisteme de plată, care ne ajută în activităţile online. E bine să aveţi cont la cel puţin două dintre cele de mai jos:

1. PayPal
2. Payza
3. EgoPay
4. Perfect Money
5. SolidTrust Pay
6. Skrill
7. NETELLER
8. Liberty Reserve

luni, 25 februarie 2013

9$ de la ClixSense(10)

Tocmai am primit încă o plată de la ClixSense şi v-o prezint cât pot de repede, pentru a nu mă prinde ziua de mâine. De obicei banii de la ClixSense ajung în contul meu PayPal aproape de miezul nopţii, dar asta nu mă deranjează. E vorba de diferenţa de fus orar faţă de SUA. Azi am primit a zecea plată de la programul american de publicitate online şi sunt foarte mulţumit. Acest PTC îmi aduce o sumă de bani în fiecare lună.

În 11 martie îmi expiră statutul de membru Premium şi îl voi prelungi pentru încă un an. Avantajele acestei investiţii sunt importante şi vreau să profit în continuare de ele. Mulţi rămân membri Standard, nu promovează programul şi se miră că nu câştigă destui bani, dar fără puţină implicare, chiar nu merge treaba. Apoi renunţă să mai dea clicuri şi spun că e pierdere de timp. Pentru cei care vor să câştige nişte bani cu această afacere, eu voi continua să scriu pe acest blog. Data viitoare vă prezint avantajele pe care le oferă contul Premium la ClixSense.

joi, 25 octombrie 2012

50$ de la Uinvest(6)

Am două veşti pentru voi, legate de Uinvest, una bună şi una mai puţin bună. Voi începe cu cea mai puţin bună: conferinţa programată pe 30 octombrie în Beverly Hills a fost amânată pentru primăvara anului viitor. Cauza oficială a fost că nu s-au strâns destui partcicipanţi, dar nu e exclus să fie şi alte cauze. Această amânare ar putea avea ca efect o scădere a încrederii investitorilor pe termen scurt, dar aceste lucruri se pot regla în timp.

Vestea bună e că azi am primit cea mai mare sumă de bani de la Uinvest şi totodată cea mai mare sumă de bani câştigată din afacerile online. Banii au venit prin intermediul lui Vicenţiu Pirii, investitor şi partener financiar în afacerea Uinvest. Vicenţiu oferă comisioane foarte bune pentru investitorii români: 2% la retrageri şi 3% la depuneri, prin PayPal. Cu aceste oferte convenabile, şi punând în balanţă plusurile şi minusurile, Uinvest rămâne o opţiune importantă pentru sfârşitul acestui an.

vineri, 28 septembrie 2012

8$ de la Uinvest(5)

Azi am scos a cincea plată din programul de investiţii Uinvest. E vorba de 8$, pe care i-am primit în contul PayPal, cu un comision de doar 1%. Partenerii financiari funcţionează foarte bine. E a doua plată pe care o primesc prin intermediul acestui nou sistem şi sunt foarte mulţumit. Uinvest a făcut un progres remarcabil la acest capitol.

În 30 octombrie, la hotelul Crowne Plaza din Beverly Hills va avea loc Conferinţa Internaţională Uinvest 2012. Tot atunci se vor sărbători 5 ani de la înfiinţarea acestei platforme online de succes. Aştept cu interes noutăţile pe care ni le va aduce Uinvest cu această ocazie şi sper să scriu o postare şi la a zecea aniversare.

miercuri, 25 iulie 2012

14$ de la Uinvest(4)

În ultimele zile s-au întâmplat câteva lucruri mai puţin plăcute în domeniul afacerilor online. Cel mai neplăcut e faptul că Payza a încetat colaborarea cu programele de tip HYIP, dar şi cu Uinvest. HYIP-urile vor folosi EgoPay în locul Payza, dar se pare că Uinvest nu va face tranzacţii cu noul procesor de plăţi.

În aceste condiţii, am hotărât să scot banii pe care îi aveam în afacerea Uinvest. Am încercat trei zile la rând, dar până la urmă am reuşit, prin intermediul unui partener financiar. Giovanni Riccitelli mi-a trimis banii în contul PayPal, cu un comision de 3%, iar el a primit banii înapoi de la Uinvest. De acum înainte, tranzacţiile în Uinvest se vor face în principal prin intermediul noului sistem Financial Partners(Parteneri Financiari).

Uinvest continuă să fie o platformă de investiţii inovatoare, care se dezvoltă în fiecare zi şi care rezolvă prompt problemele apărute, încercând astfel să ofere investitorilor profituri cât mai mari.

vineri, 13 iulie 2012

Am un câştig lunar de 900$ din Uinvest

Nu eu câştig banii ăştia, chiar dacă mi-aş dori şi eu un venit lunar similar. Vorbele îi aparţin lui Vicenţiu Pirii, un tânăr investitor online din Braşov. Zilele trecute i-am pus câteva întrebări lui Vicenţiu, iar el mi-a răspuns cu promptitudine şi amabilitate. Astfel s-a născut primul interviu pe care îl public pe blogul BANI GREI PE NET, şi pe care vă invit să-l citiţi în continuare:

BANI GREI PE NET: Salut Vicenţiu! De cât timp eşti implicat în afacerile online? 
Vicenţiu Pirii: Salut, Bogdan! Încă de prin 2009 am fost implicat în diferite activităţi online... nu le pot spune încă afaceri, pentru că nu era ceva prea serios şi nici câştiguri prea mari nu am avut. A fost o perioadă de iniţiere, în care am învăţat multe chestii de care m-am folosit ulterior. Am trecut treptat prin mai multe activităţi care au necesitat mai mult sau mai puţină muncă şi dedicare, încercând să rezolv o mare enigmă pe care o aveam atunci, aceea de a afla cum pot să devin independent financiar şi de a avea surse de venit folosindu-mă doar de internet şi un calculator. Afacerile de amploare sporită au intrat în sfera mea de interes abia în 2011. Şi aici mă refer la afaceri online pe care eu le consideram importante din prisma veniturilor pe care puteau să mi le aducă, dar şi din prisma siguranţei aparte pe care o confereau.

BANI GREI PE NET: Ştiu că Uinvest este în acest moment principala ta sursă de câştig. Cum ai aflat de Uinvest şi câţi bani ai investit în această afacere?
Vicenţiu Pirii: Da, Uinvest este cea mai importantă afacere online în care sunt implicat. Practic este afacerea care îmi împlineşte visul suprem – să obţin venituri sigure fără prea mult efort, folosind doar mediul online. De afacere am aflat prin Mai 2011 de la un amic cu care am colaborat anterior şi în alte afaceri online. La început nu am percutat prea tare, fiind într-un fel sceptic şi nu prea impresionat de afacere. Mi-am făcut doar un cont şi am stat câteva săptămâni să cuprind toate informaţiile legate de Uinvest disponibile la acel moment. Apoi am făcut rost de nişte bani retraşi din alte afaceri şi am făcut prima investiţie (75$ prin PayPal). Pe măsură ce am dezvoltat o mai mare încredere în Uinvest, au urmat încă 2-3 tranşe de depozite, de data asta mai mari, ajungând în prezent la o investiţie totală de aproape 4.000$ (dar suma investită din buzunarul propriu a fost cu vreo 200 şi ceva de dolari mai mică).

BANI GREI PE NET: Ai avut încredere de la început în Uinvest, sau încrederea a venit pe parcurs?
Vicenţiu Pirii: La început nu a fost vorba de încredere, ci mai mult de diversificare. Căutam să-mi investesc banii astfel încât să obţin venituri din mai multe surse. Pentru mine Uinvest nu a ieşit prea tare în evidenţă decât după câteva luni de la prima investiţie. Apoi pe parcurs, da, am început să prind tot mai multă încredere în Uinvest, urmând ca acum să am deplină încredere în această afacere şi în potenţialul ei pentru următorii 10-20 ani.

BANI GREI PE NET: Cât câştigi lunar din afacerea Uinvest?
Vicenţiu Pirii: În prezent am un câştig lunar de 900$ şi îmi propun ca în următoarele luni să depăşesc pragul psihologic de 1000$ lunar. Şi apoi mai văd...

BANI GREI PE NET: Mai eşti implicat şi în alte afaceri online?
Vicenţiu Pirii: Da, sunt implicat şi în altă afacere, dar este secundară şi de mică importanţă… cel puţin deocamdată.

BANI GREI PE NET: Ce părere ai despre HYIP-uri?
Vicenţiu Pirii: “Da, sunt surse bune de venit, destul de riscante, dar demne de luat în considerare.” Cam asta aş fi răspuns în urmă cu un an. Doar că acum nu mai sunt deloc încântat de HYIP-uri. Le consider prea riscante, prea dezamăgitoare, prea imprevizibile şi în plus sunt şi ilegale. Nu mai prezintă interes pentru mine personal.

BANI GREI PE NET: Cum îţi promovezi afacerile? Ai un blog sau un site pentru asta?
Vicenţiu Pirii: Am un website personal în care vorbesc, în special, despre investiţii online, riscurile aferente, strategii, dar şi despre afacerea Uinvest, în particular. Nu prea mă obosesc să-l promovez şi de obicei nu prea îl arăt decât atunci când sunt întrebat cu ce mă ocup… sau când vreau să arăt o dovadă de câştig. Cu alte cuvinte nu mă interesează foarte tare să găsesc potenţiali investitori sau parteneri de afaceri. Dar atunci când mi se solicită părerea sau ajutorul, indiferent cine mă contactează, îl asist cu cea mai mare plăcere şi îi împărtăşesc din experienţa mea.

BANI GREI PE NET: Ce sfat ai da unui începător în acest domeniu?
Vicenţiu Pirii: Ar fi mai multe. Cel mai important este să ştie ceea ce vrea să obţină şi să persiste până când îşi atinge obiectivul. Să nu se sperie de eşecul preliminar pentru că acesta este esenţial în a putea să înveţe şi să se dezvolte, până când va atinge succesul scontat. Să fie atent la anturaj. Mentalităţile incompatibile cu obiectivul lui trebuie evitate pe cât posibil. Să aibă răbdare, să fie precaut, calculat, să nu îi fie lene să cuprindă cât mai multe informaţii utile corespunzătoare obiectivului său şi să înveţe să aibă o gândire deschisă, nestandardizată şi neinfluenţabilă din exterior.

BANI GREI PE NET: Îţi mulţumesc pentru interviu şi îţi urez mult succes!
Vicenţiu Pirii: Cu mare plăcere. Succes şi ţie şi spor la bani!

joi, 16 februarie 2012

PayPal

Înfiinţat în anul 1998 în Palo Alto, California, şi cumpărat în anul 2002 de către gigantul online eBay, PayPal este astăzi cel mai popular sistem de plăţi online. Cu ajutorul acestui procesor de plăţi puteţi efectua rapid şi în siguranţă, plăţi şi transferuri de bani pe Internet. Serviciul oferit de PayPal fucţionează ca un cont bancar, singura diferenţă fiind că totul se realizează electronic, din faţa calculatorului, prin intermediul unei conexiuni la Internet. Puteţi să faceţi cumpărături online, să vindeţi online, să transferaţi bani, sau să primiţi banii câştigaţi în afacerile online. Pentru toate acestea aveţi nevoie doar de un card VISA şi de o adresă de e-mail.

PayPal e disponibil şi în România începând din 2007 şi oferă trei tipuri de conturi: Personal, Premier şi Business, în funcţie de nevoile fiecăruia. Acest serviciu este gratuit şi poate fi folosit de orice persoană de peste 18 ani. Viitorul este al comerţului online şi al afacerilor pe Internet, de aceea un cont PayPal este absolut necesar.

sâmbătă, 30 iulie 2011

onBux nu mai plăteşte

Acum 10 luni, când m-am înscris în acest site PTC, am crezut că e o afacere serioasă, din care se pot câştiga bani frumoşi. Din păcate nu a fost aşa, şi începând din luna februarie a acestui an, onBux a început să scârţâie. La început au dispărut plăţile instant, sub pretextul intrării în verificări, apoi au încetat plăţile prin PayPal, după aceea cele prin AlertPay, iar acum nu se mai fac plăţi deloc. Sunt foarte mulţi membri care îşi aşteaptă banii de luni bune, iar printre ei mă număr şi eu.

În decembrie 2010 am investit 100$ în onBux, cu speranţa că îi voi recupera în trei luni şi apoi voi trece pe profit. La 1 februarie 2011 am scos 31.32$, iar peste o lună am vrut să scot 34.02$, dar am intrat în "verificări", mi-a fost restricţionat accesul la forum şi nu am primit niciun ban, până în ziua de azi. Astfel, se poate spune că am pierdut 68.68$ în afacerea onBux, dar având în vedere că mi-am făcut reclamă, prin intermediul acestui site, în valoare de 108$, rezultă că sunt pe plus.

Afaceri online apar şi dispar în fiecare zi. Cele mai multe dintre ele sunt înşelătorii, iar majoritatea, atunci când dispar, dispar de tot. onBux e altfel. Se încăpăţânează să rămână online şi să mai ciupească nişte bani de la utilizatorii naivi. Două lucruri am învăţat din această experienţă: în primul rând, nu există nicio afacere online 100% sigură şi în al doilea rând, în aceste afaceri trebuie să investeşti doar atât cât îţi poţi permite să pierzi.

marți, 1 februarie 2011

31.32$ de la onBux

Au trecut patru luni de când am investit în afacerea onBux, iar astăzi culeg primele roade. Banii au fost trimişi în contul PayPal, iar de acolo i-am transferat pe card. Este vorba de 31.32$, o sumă mică, dar care îmi dă speranţa că în viitor voi câştiga mai mulţi bani.

În acest moment am 7 afiliaţi direcţi şi 600 de afiliaţi închiriaţi. Dacă vreţi să câştigaţi şi voi bani grei pe net şi să deveniţi unul dintre afiliaţii mei direcţi, trebuie să vă înregistraţi la onBux şi să daţi clicuri în fiecare zi. Pentru asta aveţi nevoie de curaj, răbdare, încredere, ambiţie, perseverenţă şi inteligenţă.