Make BTC

marți, 1 octombrie 2013

Uinvest e o schemă Ponzi

La 31 mai 2011 îmi făceam cont la Uinvest, dar abia la câteva luni distanţă investeam în această afacere. Exact acum doi ani, pe 1 octombrie 2011, am investit 19$ în Uinvest. Priveam acest program cu suspiciune şi în plus, atât îmi permiteam să pierd în acel moment.

În 2011 şi în 2012 am reuşit să scot bani din Uinvest, încrederea mea a crescut, dar am rămas sceptic şi nu am investit alţi bani. M-am bazat mai mult pe afiliere. Apoi am crezut că am de a face cu o platformă de crowdfunding inovatoare, dar de curând mi-am dat seama că Uinvest e doar o schemă Ponzi foarte, foarte bine pusă la punct. Cu chat disponibil 24 de ore din 24, cu newsletter-e trimise săptămânal, cu întâlniri şi conferinţe organizate periodic, Uinvest s-a diferenţiat clar de restul HYIP-urilor, a câştigat încrederea oamenilor din toată lumea şi a atras mulţi bani. Totuşi, evenimentele din ultimul timp m-au ajutat să realizez că tot ce au prezentat ei în acest timp e o mare minciună. Afacerea Uinvest se apropie de sfârşit, chiar dacă ei înceracă să amâne acest moment cât mai mult.

Anul acesta am obţinut un comision important de la un afiliat, am reinvestit o parte din bani şi am mai primit trei plăţi de atunci. În 8 august am reuşit să scot 150$(480 lei) prin intermediul lui Alex Cornel Bojor(alexxel), care mi-a trimis banii direct în contul bancar. Între timp am apelat la serviciul ING Home'Bank, aşa că pot să vă prezint dovada plăţii:

E foarte posibil ca aceasta să fie ultima sumă pe care o retrag din schema Ponzi numită Uinvest, pentru că în ultimele luni retragerea banilor a fost aproape imposibilă. E posibil ca închiderea procesorului de plăţi Liberty Reserve să fi grăbit colapsul afacerii Uinvest, dar înşelătoria ucraineană ar fi căzut oricum. O schemă Ponzi se bazează pe bani noi pentru a-şi plăti clienţii vechi, iar când banii nu mai intră, schema se năruie. Eu am reuşit cu doar 19$ investiţi să retrag exact 645.63$, iar dacă mai reuşesc să scot ceva de aici, cu atât mai bine. Sunt alţii care au scos mai mult decât mine, dar sunt şi mai mulţi cei care au pierdut. Eu nu vreau ca cei care citesc acest blog să îşi piardă banii în schema Ponzi Uinvest, aşa că am eliminat toate linkurile către acest program. Nu vă mai înregistraţi şi nu mai băgaţi bani în Uinvest!

vineri, 27 septembrie 2013

6.04$ de la ClixSense(17)

În seara asta asta am primit o nouă plată în PayPal. E plata pe luna septembrie şi plata cu numărul 17, pe care o primesc de la ClixSense. Chiar dacă nu mai e nevoie de dovezi că acest program e serios şi plăteşte, eu le voi prezenta în continuare, cu riscul de a vă plictisi.

În ultimele luni am observat o pantă descendentă în ceea ce priveşte câştigurile din această afacere. În loc să fie mai mulţi, banii veniţi de la ClixSense sunt mai puţini. Mulţi au renunţat să mai dea clic pe reclame, dar eu cred că mai sunt destui care nu au auzit încă de acest PTC şi care vor să câştige nişte bani lunar. Vă invit să vă faceţi cont şi dacă aveţi nevoie de ajutor, vă stau la dispoziţie, aici sau pe Facebook.

vineri, 13 septembrie 2013

vivaSMS

În vara care tocmai a trecut, a apărut un program nou de făcut bani în România. vivSMS e un program GPT(get paid to) furnizat de Carmedia Concept Group SRL, o firmă de publicitate cu sediul în Bucureşti. Prin intermediul acestui program, noi vom primi oferte personalizate, reduceri, promoţii, invitaţii la evenimente, direct pe telefonul mobil. Ofertele vor veni de la diverşi advertiseri, care vor dori să-şi facă reclamă prin acest sistem. Pe lângă toate acestea, vom câştiga şi bani pentru fiecare SMS primit. Vom lua 3 cenţi pentru fiecare mesaj primit de noi şi un cent pentru fiecare mesaj primit de afiliaţii noştri, pe 5 niveluri.

vivaSMS are în acest moment 112.694 de membri înscrişi, iar numărul lor creşte în fiecare zi. Acum e momentul să vă înscrieţi şi să promovaţi această afacere, deoarece vă poate aduce câştiguri mari în viitor. Pentru asta aveţi la dispoziţie linkul magic, instrumentul cu care puteţi atrage noi afiliaţi în reţeaua voastră. Pentru a vă înregistra în vivaSMS, trebuie să aveţi 18 ani şi un telefon mobil. Nu costă nimic şi nu trebuie să faceţi nimic pentru a primi SMS-uri şi bani. Trebuie doar să vă înregistraţi şi să completaţi nişte date personale, pentru ca advertiserii să ştie cui trimit mesajele.

Eu m-am înscris încă de la început în vivaSMS, dar am aşteptat să văd dacă e un program serios, înainte de a-l prezenta pe blog. Au început să fie trimise primele SMS-uri şi sunt oameni care au primit bani din această afacere, aşa că m-am hotărât să v-o prezint şi vouă. Sunt 3 modalităţi prin care suntem plătiţi de vivaSMS:
1. 500 de unităţi credit(echivalentul a 5€) acumulate: putem să ne încărcăm cartela PrePay.
2. 1.000 de unităţi credit(10€): putem să alegem un voucher electronic, utilizabil la unul dintre partenerii vivaSMS.
3. 2.000 de unităţi credit(20€): putem alege opţiunea de a primi banii în contul bancar.

Dacă încă nu v-aţi înscris în această afacere şi dacă vedeţi şi voi potenţialul pe care îl are acest program, vă invit să vă faceţi cont chiar acum. Nu aveţi nimic de pierdut, iar dacă vă faceţi şi o reţea numeroasă de afiliaţi, puteţi câştiga bani grei cu vivaSMS.

duminică, 8 septembrie 2013

Conducta de milioane

În data de 8 septembrie 2010 scriam prima postare pe acest blog şi începeam practic să construiesc proiectul BANI GREI PE NET. Încă din prima zi am crezut în potenţialul imens pe care îl oferă Internetul şi am ştiut că într-o zi voi ajunge la independenţa financiară mult dorită. Am scris timp de trei ani pe acest blog, împărtăşind din experienţa mea, am scris simplu, sincer şi obiectiv despre diferite metode de făcut bani pe Internet, am făcut şi greşeli, din care am învăţat şi sper să fac acelaşi lucru în continuare. Mai am multe de învăţat şi de făcut, dar eu sunt mulţumit de nivelul atins în acest moment şi asta contează cel mai mult.

De curând am citit "Conducta de milioane" de Burke Hedges, o carte de educaţie financiară, din care am aflat multe lucruri utile. Majoritatea oamenilor isi folosesc timpul pentru a câştiga bani, au un loc de muncă şi un salariu fix. Aşa ne învaţă şcoala şi societatea, să fim nişte cărători de găleţi toată viaţa, dar se poate şi altfel. Putem să muncim o dată şi să fim plătiţi permanent, construind conducte de venit suplimentar. Indiferent de câţi bani avem, ziua are 24 de ore pentru noi toţi, astfel că trebuie să folosim timpul cât mai eficient şi să-l valorificăm, transformându-l în resurse financiare. Astfel vom putea câştiga bani şi atunci când nu muncim efectiv, când dormim, când mâncăm, când ne distrăm sau când suntem bolnavi.

Cartea lui Burke Hedges începe cu povestea lui Pablo şi a lui Bruno, doi prieteni buni, care locuiau într-un sătuc italian. Aceştia erau muncitori şi ageri la minte şi îşi doreau să ajungă cei mai avuţi oameni din sat. La un moment dat, cei doi au fost tocmiţi de oamenii din sat să le care apă de la un râu din apropiere, până în centrul satului. Cei doi au folosit găleţi pentru a căra apa şi erau plătiţi pentru fiecare găleată, dar la sfârşitul zilei erau obosiţi şi îi dureau spatele şi mâinile. Pablo s-a gândit atunci la o alternativă, şi anume la o conductă care să ducă apa direct de la râu în sat. Bruno nu a fost de acord cu această idee şi a continuat să care găleţi, astfel că Pablo a început să construiască singur conducta. După doi ani conducta a fost gata şi Pablo s-a putut bucura de realizarea lui, câştigând bani 24 de ore pe zi, atâta timp cât curge apă pe conductă. Aceasta e povestea pe scurt a conductei de milioane, o poveste care vă oferă două opţiuni: să căraţi găleţi toată viaţa sau să vă construiţi propria conductă de milioane.

Eu mi-am construit o conductă de milioane, reprezentată de blogul meu şi vreau să ajut şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Cu ocazia împlinirii a trei ani de activitate a blogului BANI GREI PE NET, ofer cadou cartea "Conducta de milioane" unuia dintre cititorii mei. Voi alege o persoană dintre fanii de pe Facebook, folosind site-ul random.org. Mai aveţi timp să daţi "like" paginii de Facebook a blogului până la sfârşitul acestei zile, când voi efectua tragerea la sorţi. Vă urez succes şi sper să vă fie de folos!