Make BTC

vineri, 29 martie 2013

8.64$ de la ClixSense(11)

În această seară am primit plata pe luna martie de la ClixSense. Am cont la acest PTC din 2011 şi de anul acesta am ajuns să scot bani în fiecare lună. Acest lucru se datorează faptului că sunt activ în fiecare zi, am câţiva afiliaţi activi şi am cont Premium, pe care l-am prelungit de curând pentru încă un an.

Contul Premium la ClixSense oferă nişte avantaje importante, pentru doar 17$ pe an. De altfel, ClixSense e singurul PTC unde recomand o astfel de investiţie, deoarece costă puţin şi se poate recupera într-un timp scurt. Ca membru Premium aveţi patru reclame garantate în fiecare zi, în loc de una, 50 de şanse la ClixGrid, faţă de 25 ca Standard, iar suma minimă pe care o puteţi retrage e de 6$, în loc de 8$. În plus, aveţi câştig dublu din clicurile şi din task-urile afiliaţilor. Mai sunt şi alte beneficii de care puteţi profita şi pe care vă invit să le descoperiţi singuri.

luni, 25 martie 2013

25$ de la Uinvest(11)

Azi am reuşit să retrag încă o sumă de bani din afacerea Uinvest. Din anumite motive, independente de mine, nu am putut să fac tranzacţia prin intermediul partenerului meu financiar obişnuit, dar asta nu a fost o problemă. Am găsit pe cineva cu comision 0% şi astfel am primit 25$ în PayPal, fără costuri suplimentare.

Afacerea Uinvest merge foarte bine în continuare. La sfârşitul lunii viitoare va avea loc Conferinţa Internaţională Uinvest 2013, un eveniment mult aşteptat, în urma căruia vom afla multe răspunsuri la întrebările noastre. Vom afla de asemenea, care sunt planurile de viitor ale companiei. La conferinţa din Los Angeles vor merge şi doi investitori români, unul dintre ei fiindu-mi afiliat. Dacă aveţi întrebări legate de Uinvest, puteţi să le scrieţi într-un comentariu la această postare, iar eu le voi transmite mai departe celor doi, pentru a le adresa celor de la Uinvest.

miercuri, 20 martie 2013

Active, pasive și eToro

Înainte de a vă prezenta oferta de la eToro, vreau să vă spun câteva cuvinte despre bani şi despre ce putem face cu ei. În şcoală nu se face educaţie financiară, astfel că trebuie să ne educăm singuri. Trebuie să învăţăm cum să câştigăm bani, cum să-i economisim şi cum să-i cheltuim. Societatea consumeristă din ziua de azi ne învaţă mai ales cum să cheltuim banii, ne învaţă să ne folosim timpul pentru a primi un salariu lunar, dar nu ne învaţă cum să facem ca banii să lucreze pentru noi. Banii trebuie să producă alţi bani, iar acest lucru e posibil investind în active. Activele sunt cele care ne bagă bani în buzunar, în timp ce pasivele ni-i scot.

Casa în care locuieşti este un bun pasiv, deoarece plăteşti întreţinere, impozit, asigurare, dar se poate transforma în activ, dacă o închiriezi şi astfel primeşti o sumă de bani lunar. Maşina personală este tot un pasiv, la fel ca frigiderul, televizorul sau calculatorul. Eu am reuşit să-mi transform calculatorul în activ, deoarece câştig bani cu ajutorul lui. Alte active sunt acţiunile, obligaţiunile, depozitele bancare, drepturile de autor, etc. Important e să investim mai mult în active decât în pasive. La fel de important e că orice investiție presupune un grad mai mic sau mai mare de risc. Două platforme pe care se poate face acest lucru pe Internet sunt Uinvest şi eToro.

eToro a lansat de curând un sistem nou de tranzacţionare online, numit CopyTrader. Acest sistem permite şi celor fără experienţă să tranzacţioneze valute, aur sau petrol pe piaţa financiară internaţională, prin simpla copiere a mişcărilor făcute de cei mai buni traderi. Ai rapoarte lunare şi anuale, unde vezi performanţele fiecărui trader şi poţi să alegi să-i copiezi pe cei mai performanţi. Sumele pe care le vei tranzacţiona vor fi direct proporţionale cu cele tranzacţionate de cel pe care îl copiezi.

Declinarea responsabilității:

eToro e o platformă multi-activ care oferă atât investiții în acțiuni și criptoactive, cât și tranzacționarea activelor CFD.

Rețineți faptul că CFD-urile sunt instrumente complexe și implică un risc ridicat de a pierde bani rapid ca urmare a efectului de levier. 51% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri prin intermediul acestui furnizor. Trebuie să luați în seamă dacă înțelegeți cum funcționează CFD-urile și dacă vă permiteți riscul ridicat de a vă pierde banii.

Această comunicare este destinată doar în scop informativ și educațional și nu ar trebui considerată sfat de investiții sau recomandare de investiții. Performanța anterioară nu este un indiciu pentru rezultatele viitoare.

Copy Trading nu echivalează cu sfaturi de investiții. Valoarea investițiilor tale poate crește sau scădea. Capitalul tău este supus riscului.

Investițiile în criptoactive sunt foarte volatile și nereglementate în unele țări ale UE. Investitorii nu sunt protejați în UE. Se poate aplica impozit pe profit.

eToro USA LLC nu oferă CFD-uri, nu face nicio reprezentare și nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la acuratețea sau completitudinea acestei publicații, care a fost pregătită de partenerul nostru utilizând informații publice care nu sunt specifice unei entități despre eToro.

sâmbătă, 16 martie 2013

Surse de informare(2)

Informaţia înseamnă putere, iar această afirmaţie e cu atât mai potrivită în afacerile online. În acest domeniu trebuie să fii bine informat în fiecare zi şi chiar în fiecare oră. O nouă apariţie online, o modificare într-un program, o întârziere a plăţilor, sau un program care nu mai plăteşte deloc; trebuie să fim atenţi la toate aceste aspecte, dacă vrem să câştigăm bani pe Internet. Fie că e vorba despre PTC-uri, despre HYIP-uri, despre marketing afiliat, pariuri sportive sau alte afaceri online, o bună informare poate face diferenţa între profit şi pierdere. Iar pentru o bună informare e nevoie de surse sigure, credibile şi oneste.

Într-o postare anterioară am scris despre câteva surse de informare, care sunt încă de actualitate. Pe lângă acelea şi pe lângă blogurile din partea dreaptă a blogului, vă prezint şi azi câteva bloguri şi site-uri de unde vă puteţi informa în activitatea voastră:

1. HYIP-Pulse
Christian e un tip cu o experienţă de 7 ani în acest domeniu şi ne prezintă în fiecare zi ştiri şi analize despre HYIP-uri.
2. HYIPING MONEY
Pe acest blog găsiţi de asemenea, informaţii detaliate şi opinii personale  despre programe de investiţii online.
3. 2Parale Blog
Blogul platformei de afiliere 2Parale ne prezintă sugestii şi noutăţi despre marketingul afiliat, detalii despre programele de afiliere şi strategii de urmat.
4. eMAG ProfitShare Blog
eMAG are un program propriu de afiliere şi un blog, unde ne oferă cele mai noi promoţii şi oportunităţi.

O bună parte din activitatea mea zilnică o dedic pariurilor sportive. Acestea sunt un hobby pentru mine, dar şi o sursă de venit. În acest domeniu e vital să fii foarte bine informat, orice detaliu putând face diferenţa. Pariurile sportive nu ţin doar de noroc, ci şi de statistică şi de anumite situaţii de moment. Sunt oameni care studiază sportivii, echipele şi competiţiile în cel mai mic amănunt şi apoi oferă analize şi ponturi, gratuit sau contra cost. Vă prezint în continuare câteva surse de informare din domeniul pariurilor:

5. Bet Mania
Bet Mania e primul ziar online din România, care oferă zilnic şi gratuit informaţii de ultimă oră, analize şi ponturi pentru pariorii români din întreaga lume.
6. Tipseri.net
Tipseri.net e un alt site pe care intru zilnic, pentru a mă decide ce pariez.
7. Jurnal de pariu
Un tânăr din Oradea scrie pe acest blog şi se vede că e atras şi pasionat de ceea ce face.
8. Pariori.ro
Acest site oferă informaţii despre pariuri sportive, dar şi despre poker online şi alte jocuri online.
9. FlashScore.ro
FlashScore.ro e al doilea site pe care intru zilnic, după bwin. Aici sunt prezentate toate meciurile din ligile importante, cu rezultate, statistici şi clasamente în timp real.