Make BTC

duminică, 6 decembrie 2015

7.52$ de la Traffic Monsoon(6)

În această seară am primit o nouă plată instant de la Traffic Monsoon. Ultimele zile au venit cu foarte multe reclame de 0.02$, însumând aproximativ 0.40$ pe zi. Astfel am ajuns să retrag 7.52$. E a șasea plată de anul acesta, iar pentru anul viitor îmi propun să scot dublu, adică în fiecare lună.

Traffic Monsoon a trecut de un an de prezență online, și timpul este de partea sa deocamdată. Fiecare zi care trece îi aduce noi membri și o reputație tot mai bună. Multe afaceri pe Internet pică proba timpului, în principal din cauză că cei care sunt în spatele lor sunt niște escroci, sau că nu au un model de afacere sustenabil. Eu sunt atras de programele durabile de făcut bani, deoarece acestea pot deveni surse de venit pasiv, iar cu cît mai multe astfel de generatoare de profit, cu atât mai bine.

joi, 19 noiembrie 2015

Black Friday 2015

Ne aflăm în plină perioadă Black Friday, sau Black November, pentru că așa poate fi numită luna noiembrie în România. Un exemplu în acest sens e Altex, unde Black Friday ține toată luna, noi românii fiind experți în a adapta totul.

Americanii organizează Black Friday 2015 în 29 noiembrie, cu scopul de a scăpa de stocurile vechi, care le blochează niște bani, pe care apoi să-i folosească la alimentarea cu produse noi pentru sărbătorile de iarnă. La noi Vinerea Neagră a ajuns să acapareze toată luna noiembrie, fiind un eveniment de marketing pe care comercianții îl văd ca o modalitate de a face profit. eMAG și mulți alți comercianți vor aplica reduceri masive pe 20 noiembrie sau începând cu 20 noiembrie.

Ceea ce contează pentru noi, cumpărătorii, e să să ieșim și noi în profit de pe urma acestui eveniment, să ne cumpărăm ceea ce ne dorim la un preț cât mai mic. Pentru asta trebuie să ne facem cont din timp la magazinele online, să punem produsele dorite în coș și să ne trezim de dimineață, pentru a beneficia de cele mai bune oferte. Vă prezint mai jos o listă de comercianți care au oferte de Black Friday:

Electronice, electrocasnice, IT&C: eMAG, Altex, Flanco, F64, ClickShop.ro, evoMAG.ro, CIT Grup, Yellow Store;

Îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii: Fashion Days, ANSWEAR, Kurtmann, FashionUp!, ZorileStore.ro, Originals.ro, Matar.ro, RubyFashion.ro, Mycloset.ro, Meli Melo, SevenSins, ECCO;

Cărți, muzică, filme: Elefant.ro, Libris.ro, Nemira, OKIAN;

Produse pentru copii: Noriel, Nichiduță, 3Pitici, Toyz.ro;

Cosmetice: Avon, Cupio;

Produse pentru casă: Somproduct, SensoDays.ro;

Cadouri: CadouriDeTop.ro.

miercuri, 18 noiembrie 2015

6.18$ de la ClixSense(30)

În această seară am primit 6.18$ și am ajuns astfel la a treizecea plată primită de la ClixSense. Nu e un număr mare, dar sunt 30 de dovezi care atestă faptul că acest PTC e unul legitim și longeviv.

Sunt convins că sunt și în Romînia oameni care au retras de mai multe ori decât mine, dar sunt foarte mulți, care din diferite motive, nu ajung să scoată măcar o plată de la ClixSense. Acest program nu oferă câștiguri fabuloase într-un timp scurt, în schimb e stabil și sustenabil, și asta mă atrage pe mine. Poate vă atrage și pe voi.

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Câștig 1300 de lei la 3 săptămâni cu Oriflame

Astăzi vă voi dezvălui ceva important: începând din 24 martie am devenit consultant Oriflame și beneficiez de atunci de avantajele acestui statut. În această calitate, am participat în 8 aprilie la o întâlnire Oriflame în Zărnești, iar acolo am avut plăcerea să o cunosc pe Andreea Neagu, o tânără deosebită, a cărei poveste m-a fascinat. Tot astăzi, după aproape 7 luni, vă prezint un intreviu cu domnișoara Manager Senior Oriflame:

BANI GREI PE NET: Bună Andreea, pentru început te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine!
Andreea Neagu: Bună! Mă numesc Andreea Neagu, sunt din Giurgiu, am împlinit de curând 18 ani, sunt elevă în ultimul an la Liceul Teoretic "Nicolae Cartojan", profilul pedagogic. Sunt o persoană foarte ambițioasă și perseverentă.

BANI GREI PE NET: Cum ai aflat de Oriflame și ce te-a convins să te înscrii în această afacere MLM?
Andreea Neagu: De Oriflame am aflat la sfârșitul clasei a zecea. Aveam în jurul meu persoane care aduceau cataloage, care vindeau produse, dar n-am fost niciodată curioasă să văd ce câștigă un consultant. Am crezut întotdeauna că nu sunt făcută pentru așa ceva, și m-am înșelat. Am refuzat de trei ori invitația la sediul oriflame din Giurgiu. Nu Puteam să mai refuz, îmi era rușine de persoanele care mă sunau și care mă invitau la eveniment. Pe data de 24 iunie 2014 am decis să merg la o prezentare, foarte hotărâtă să nu mă înscriu! Țin minte și acum ce spuneam: "mă duc, le spun că mă înscriu, dar nu voi face nimic". A fost nevoie de o singură oră să îmi dau seama că am găsit ceea ce aveam nevoie. Îți spun sincer, sunt singură la părinți, nu mi-a lipsit nimic, niciodată... mint, mi-a lipsit timpul petrecut cu familia mea. De mică am fost învățată să stau singură, să-mi fac temele singură, să mă duc la școală singură, deoarece părinții mei munceau foarte mult pentru câțiva bănuți. S-au sacrificat mult pentru mine, pentru a avea tot, fără să se gândească la faptul că uneori aveam nevoie de ei. Mulți părinți fac asta, nu vor, sunt doar nevoiți. De ce? Pentru că banii sunt importanți. Când am descoperit afacerea Oriflame am realizat că e timpul să-mi ajut familia și să-mi construiesc viitorul de acum. Și așa am și făcut. De la 17 ani am început să câștig bani, chiar mai mulți decât câștigă unul din părinții mei.

BANI GREI PE NET: La întâlnirea noastră din Zărnești am aflat că ai ajuns Manager Senior în mai puțin de un an! Cum ai reușit să urci atâtea trepte într-un timp atât de scurt?
Andreea Neagu: Am avut o evoluție rapidă și frumoasă. Era început de vară și mă pregăteam să plec la bunicii mei din Vâlcea. Atunci a fost startul pentru mine. Sponsorul meu mi-a propus să încercăm să recrutăm acolo, fiind o zonă foarte liberă, unde lumea cumpără produse de la alte firme. În mai puțin de trei zile am găsit două persoane foarte capabile să facă afacerea Oriflame, o profesoară de engleză și o proaspăt absolventă. La sfârșitul verii eram la nivelul de 15% și aveam un venit cât al mamei mele, fără să depun prea mult efort, fără să fiu presată, fără să am un program fix. La Oriflame muncești când vrei, cât vrei! Nu ai șef! Pentru mine a fost o mare realizare să-mi dau seama că am reușit să fac mai mult decât mi-am propus. M-am plimbat în toată țara, am fost la Dâmbu Morii, Brașov, la Sibiu, la Ploiești... peste tot. În primăvară am ajuns la 21%, nivelul de Senior Manager. E greu să ajungi aici, dar nu imposibil. Secretul? Trebuie să găsești oameni care își doresc o schimbare în bine în viața lor, pe care să-i ajuți și care să te ajute. Nu căuta oameni care fac asta doar pentru că așa le spui tu. Oamenii trebuie să vadă că este adevărat. Eu am văzut asta și de aceea sunt aici. Am muncit mult și mi-am dorit la fel de mult.

BANI GREI PE NET: Apoi ai fost invitată la un seminar Oriflame în Egipt. Cum a fost acolo?
Andreea Neagu: Seminarul din Egipt a fost cea mai mare realizare a mea. Nu m-am gândit niciodată că la 17 ani am să plec în Egipt. N-am părăsit niciodată țara până atunci. În 17 ani nu am fost niciodată în Bulgaria, deși sunt doar 10 minute de mers cu mașina. Mi-am dorit atât de mult să merg în Egipt, încât am si reușit. A fost o experiență unică. 300 de oameni din România și peste 1000 din lume, toți acești oameni trăiesc din Oriflame. Am fost premiată în fața a o mie de oameni. Lucrurile astea au fost foarte importante pentru mine, un copil de 17 ani care nici nu visa la așa ceva. Cel mai important lucru a fost că în această minunată excursie am fost însoțită de două persoane din echipa mea, persoane care au muncit și care și-au dorit la fel de mult ca mine.

BANI GREI PE NET: Cum ai caracteriza produsele companiei suedeze, în comparație cu cele ale concurenței și în comparație cu produsele cosmetice vândute în mod tradițional?
Andreea Neagu: Iubesc produsele de la Oriflame! Și când nu eram consultant foloseam aceste produse. Cum să nu încerci atâtea produse, dacă le iei gratis? Îmi plac produsele și le recomand cu încredere. Recunosc că iubesc prea mult gențile, ceasurile și accesoriile de la Oriflame. Am foarte multe genți pe care nici nu le-am purtat. Produsele sunt atât de bune și  accesoriile atât de frumoase, încât n-ai cum să nu le cumperi.

BANI GREI PE NET: Câți bani câștigi în acest moment din afacerea Oriflame? Ce faci cu banii și ce planuri de viitor ai? Când vei ajunge Director Oriflame?
Andreea Neagu: Momentan am ajus să câștig mai puțin, cam 1300 de lei la 3 săptămâni(cât ține un catalog). Sunt în ultimul an de liceu și nu am putut să mă mai implic așa de mult. Din banii de la Oriflame îmi doresc să îmi cumpăr o mașină. Sper ca vara viitoare să vă arăt și mașina mea. După ce termin liceul, mi-am propus ca măcar o dată pe an, să plec într-o țară străină cu Oriflame, gratis!

BANI GREI PE NET: Ce i-ai spune persoanei care citește aceste rânduri, pentru a o convinge să se înscrie în afacerea Oriflame?
Andreea Neagu: O rog să asculte și după să decidă dacă e bine, sau nu. De multe ori nu vrem să ascultăm, și asta e cea mai mare greșeală. Dacă nu încerci n-ai de unde să-ți dai seama. Este păcat să stai și să te gândești "cum ar fi fost dacă...", nu?

BANI GREI PE NET: Mulțumesc pentru interviu Andreea și mult succes în continuare!
Andreea Neagu: Și eu îți mulțumesc mul! Succes și ție!