Make BTC

sâmbătă, 27 iunie 2015

5.89$ de la ClixSense(28)

În urmă cu 24 de ore am primit plata cu numărul 28 de la ClixSense și cu această ocazie am ajuns la peste 200$ retrași. Acum pot spune că am câștigat sute de dolari cu ClixSense. E un număr important de retrageri și de bani, având în vedere că îmi ia aproximativ 5 minute zilnic, dar retragerile nu mai sunt atât de dese. Eu îmi doresc să ajung la retrageri lunare și sper să reușesc acest lucru într-un timp cât mai scurt.

Încerc să aflu, de asemenea, de ce au scăzut câștigurile de la ClixSense, așa că vreu să știu care e experiența voastră cu acest program. Câte retrageri ați efectuat, câți afiliați aveți, cât câștigați lunar, ce strategie aveți? Aceste întrebări sunt evident pentru cei care aveți deja cont la ClixSense, celorlalți vă recomand să vă faceți unul chiar acum.

miercuri, 3 iunie 2015

3 MLM-uri care vând cosmetice

Așa cum toată lumea mănâncă, toată lumea se spală, și asta chiar dacă România e printre ultimele țări din Europa la consumul de săpun și pastă de dinți. De aici nu poate fi decât creștere, și chiar dacă acest domeniu e apanajul femeilor, în ultimul timp și bărbații sunt preocupați de felul în care arată.

Sunt câteva companii mari care vând produse cosmetice prin comerțul tradițional. Mulți oameni le folosesc, însă acestea nu oferă reduceri și nici venit pasiv celor care le cumpără. Sunt însă și câteva companii care vând parfumuri prin intermediul vânzărilor directe, fiind organizate în sistem MLM(Multi Level Marketing). Acest sistem funcționează atât online, cât și offline și aduce câștiguri atât reprezentanților și consultanților acestor companii, cât și celor pe care aceștia îi recrutează. Înscrierea în aceste MLM-uri vă aduce reduceri la produsele cumpărate pentru uz personal, dar vă poate ajuta în același timp să vă creați propria afacere generatoare de venit pasiv, în cazul în care vă implicați și vă dezvoltați o rețea de afiliați. Astăzi vă prezint pe scurt 3 MLM-uri care vând cosmetice, urmând ca în următoarele luni să scriu mai multe cuvinte despre fiecare afacere în parte:

1. Avon
Fondată în 1886 în SUA și prezentă în România din 1997, Avon se numără printre cele mai mari companii de cosmetice din sistemul vânzărilor directe la nivel global, fiind prezentă în peste 100 de țări și având peste 6 milioane de reprezentanți.

2. Oriflame
Compania Oriflame a fost creată în 1967 în Suedia, iar acum este prezentă în peste 60 de țări din întreaga lume. Oriflame deține o forță de vânzări formată din peste 3 milioane de consultanți independenți.

3. Lady's
Despre această comanie nu am foarte multe detalii deocamdată. Știu că are 10 ani vechime și are un program de afiliere foarte avantajos.

duminică, 31 mai 2015

4.37$ de la Traffic Monsoon(3)

Astăzi vă prezint prima plată primită în procesorul de plăți SolidTrust Pay. Din păcate nu este una premeditată, ci o greșeală făcută de mine. Am vrut să scot banii în PayPal, dar m-am grăbit, am greșit PIN-ul și apoi am apăsat butonul de retragere. Astfel banii au ajuns în SolidTrust Pay și se dovedește încă o dată că graba strică treaba.

Cel mai important e însă că Traffic Monsoon plătește și că se câștigă din clicuri mai bine decât la NeoBux și ClixSense la un loc. Sper ca data viitoare să nu mă mai grăbesc la retragerea banilor, dar mai întâi să mai am ocazia să scot niște bani. Nu se știe niciodată ce ne rezervă ziua de mâine.

luni, 25 mai 2015

11.55$ de la NeoBux(16)

Nu am mai scris de mult timp despre NeoBux, mai precis din ianuarie, și asta pentru că nu am mai scos niciun ban și nici nu a intervenit ceva notabil. Regele PTC-urilor plătește instant și astăzi, la fel ca în prima zi, pe mine plătindu-mă de 16 ori până acum.

Totuși, s-a întâmplat ceva important în ultimele 4 luni: NeoBux a împlinit 7 ani! Este unul dintre cele mai vechi programe de acest tip, e o sursă de venit pentru mulți și rămâne de văzut dacă va plăti și peste alți 7 ani. Până atunci vă invit să vă faceți cont, să dați clic pe reclame și să câștigați bani cu NeoBux.