Make BTC

luni, 20 mai 2013

100$ de la Uinvest(13)

Levi Tobias(DIAMOND), un afiliat de-al meu, a investit o sumă mare de bani în Uinvest, iar eu m-am ales cu un comision pe măsură. Mai precis, Levi a investit 15690$, iar eu am primit 1319.66$. Levi a participat de curând la conferinţa din Los Angeles şi încrederea lui în această afacere a crescut foarte mult. Şi mie mi-a crescut încrederea şi de aceea m-am hotărât să investesc o parte din banii primiţi. Mi-am cumpărat o acţiune Lux Hotel cu 1123$, iar aceasta îmi va aduce 150.3$ lunar.

Suma de bani primită azi e cea mai mare pe care am câştigat-o din afacerile online. 100$ e o sumă de bani importantă în orice colţ al lumii. Am ajuns să câştig cu adevărat bani grei pe net şi sper să urmeze sume şi mai mari şi să câştig în continuare cu Uinvest şi cu celelalte afaceri în care sunt implicat.

duminică, 12 mai 2013

5.32$ de la ProBux(2)

Au trecut aproape trei luni de când am scos prima plată de la ProBux. În 20 februarie scoteam 5.19$ şi tot atunci prezentam programul, aici pe blog. Azi am scos a doua plată, în valoare de 5.32$, iar banii au ajuns în contul meu PayPal în doar câteva secunde. ProBux plăteşte instant, la fel ca NeoBux.

Se dovedeşte faptul că nu am greşit atunci când m-am hotărât să îmi fac cont şi să acord câteva minute pe zi acestui PTC. ProBux se apropie de un an vechime, iar asta e o performanţă în lumea PTC-urilor. Sper ca ProBux să aibă o viaţă cât mai lungă şi să câştigăm cât mai mulţi bani cu ajutorul acestei afaceri online.

joi, 9 mai 2013

bwin nu mai acceptă clienţi noi din România

Zilele trecute am primit o veste proastă. bwin, una dintre cele mai importante case de pariuri online, a anunţat că nu mai acceptă clienţi din România. Începând cu 1 mai 2013, bwin şi site-urile partenere(Gamebookers şi PartyBets) nu mai acceptă clienţi noi din România şi din alte 17 ţări. Motivul care stă la baza acestei decizii este unul de ordin comercial, compania urmând a se axa pe pieţele unde numărul pariorilor e mai mare, iar fenomenul este mai intens. Totuşi, eu nu înţeleg această măsură şi cred că sunt şi alte motive la mijloc.

Eu am cont la bwin din 2009 şi voi putea să pariez în continuare, dar nu mai pot promova această platformă de pariuri. Sunt în profit, sunt mulţumit şi voi paria în continuare la bwin, dar voi începe să utilizez şi bet365, o casă de pariuri foarte populară printre pariorii români şi pe care o recomand celor care vor să îşi facă un cont şi să se implice în acest domeniu.

luni, 29 aprilie 2013

6.53$ de la ClixSense(12)

Lunea şi vinerea sunt zilele săptămânii în care ClixSense face plăţi către utilizatorii săi. Azi e luni, 29 aprilie 2013 şi am primit o nouă plată de la acest PTC.

ClixSense continuă să fie un program de top pentru mine şi îl recomand oricui doreşte să câştige bani pe Internet. Chiar dacă sunteţi la început sau aveţi ceva experienţă în domeniul afacerilor online, ClixSense poate să vă aducă o sumă de bani în fiecare lună, cum îmi aduce mie. În viitor vreau ca şi NeoBux, ProBux şi ClickFair să devină surse de venit pasiv şi să îmi aducă bani lunar. Îmi doresc să am parte de cât mai multe astfel de programe şi la fel vă doresc şi vouă.