Make BTC

duminică, 4 ianuarie 2015

2014 în cifre

Anul 2014 tocmai a devenit istorie și acum e momentul să vedem ce am făcut bine și ce am făcut mai puțin bine, pentru că fiecare experiență trecută ne ajută să luăm cele mai bune decizii în prezent și în viitor. Anul trecut a fost mai slab decât 2013, atât din punct de vedere al traficului, cât și din punct de vedere al banilor câștigați online, dar experiența câștigată mă ajută și mă va ajuta și în viitor.

Au fost câteva afaceri în care mi-am pus mari speranțe, dar care s-au dovedit eșecuri lamentabile. Uinvest mi-a adus cei mai mulți bani în 2013, dar e o schemă Ponzi și chiar dacă e încă online și încearcă să fraierească oameni, e clar că nu mai ies bani de acolo. MailDirect a fost o înșelătorie românească, la fel și vivaSMS, deși din a doua am obținut 5 pe cartela telefonică. O altă dezamăgire a anului trecut a fost eToro Partners, care nu mi-a adus niciun ban, după ce în 2013 câștigasem 400$ cu programul de afiliere al rețelei sociale de investiții. Nici de la FanSlave nu am retras nimic, dar sper să reușesc anul ăsta. La capitolul plusuri aș nota faptul că am scos primii bani din rețelele de afiliere 2Parale și Profitshare, am câștigat o parte infimă din marele Bitcoin și am crescut în rețelele sociale. Blogul BANI GREI PE NET a încheiat anul 2014 cu 361 fani pe Facebook, 91 de urmăritori pe Twitter și 24 de abonați.

În continuare vă prezint cât am câștigat și cât am pierdut în 2014 în afacerile online în care activez și pe care le-am prezentat pe blog:

Plusuri:

1. NeoBux: +76.62$
Regele PTC-urilor mi-a adus cei mai mulți bani în 2014. Am câștigat mai mult decât dublu față de anul trecut.
2. 2Parale: +198.52 lei
Am reușit să scot primii bani de aici și asta m-a bucurat foarte mult. Sunt sigur că vor veni și alți bani din afiliere în anii următori.
3. Profitshare: +173 lei
Prima plată e mai greu de obținut, acum o aștept pe a doua. Ceea ce e frumos în afiliere e că surprizele plăcute pot apărea oricând.
4. ClixSense: +33.46$
Chiar dacă am obținut un profit mai mic decât acum un an, ClixSense rămâne PTC-ul meu preferat.
5. Ojooo: +29.49$
Acest PTC e pe jumătate "scam" și totuși am primit 5 plăți de aici.
6. PaidVerts: +11.65$
Tocmai am prezentat această afacere online, iar dacă va râmâne online și va plăti tot anul, atunci voi câștiga bani grei cu ea. PaidVerts ar putea fi afacerea anului 2015.
7. ProBux: +10.17$
ProBux primește de la mine titlul de "Înșelătoria anului 2014", chiar dacă am ieșit pe plus din această mizerie.
8. vivaSMS: +5
Am pierdut ceva timp și energie promovând acest program, dar m-am ales doar cu 5 pe cartela telefonică.
9. ClickFair: +4.17$
Și aici am cam pierdut timpul degeaba. Cu 4$ câștigați într-un an nu poți să te mândrești.
10. Bitcoin: +0.001 BTC
Am strâns puțin în 2014, dar anul acesta voi da mai mare atenție monedei Bitcoin.

Minusuri:

bwin: -30
Și anul trecut am ieșit pe minus la pariuri online, dar e un hobby care îmi oferă ceva adrenalină, așa că voi continua să pariez și în 2015. Poate ies pe plus anul ăsta.

Afacerile online apar și dispar în fiecare zi, unele sunt create pentru a înșela oameni, altele dispar pe parcurs din diferite cauze, fiind foarte greu să găsești surese de venit pe termen lung. Cei mai vechi în domeniu știți acest lucru și e bine să afle și cei care vor să se apuce acum de afaceri online. Banii grei pe net se fac al naibii de greu.

În anul care tocmai a început îmi doresc să fiu mai pragmatic, să scriu mai mult și mai bine, să promovez mai bine afacerile profitabile și să investesc acolo unde este cazul. În acest fel voi reuși să obțin un profit mai mare la sfârșitul lui 2015.

4 comentarii:

  1. Un lucru este cert,se fac bani cu ajutorul unui pc chiar fara investitii.Sunt diverse metode si posibilitati.Informarea corecta aduce profit

    RăspundețiȘtergere
  2. YoBit lets you to claim FREE COINS from over 100 unique crypto-currencies, you complete a captcha once and claim as many as coins you want from the available offers.

    After you make about 20-30 claims, you complete the captcha and continue claiming.

    You can click CLAIM as much as 30 times per one captcha.

    The coins will safe in your account, and you can convert them to Bitcoins or USD.

    RăspundețiȘtergere
  3. BitKong Test your fearlessness and get bitcoins from the big angry monkey.

    And most importantly, Claim free bitcoins every 10 mins from the faucet.

    RăspundețiȘtergere
  4. If you're looking to buy bitcoins online, PAXFUL is the #1 source for bitcoins as it allows buying bitcoins by 100's of payment methods, such as Western Union, MoneyGram, PayPal, Credit Card and even converting your gift cards for bitcoins.

    RăspundețiȘtergere