Make BTC

joi, 25 octombrie 2012

50$ de la Uinvest(6)

Am două veşti pentru voi, legate de Uinvest, una bună şi una mai puţin bună. Voi începe cu cea mai puţin bună: conferinţa programată pe 30 octombrie în Beverly Hills a fost amânată pentru primăvara anului viitor. Cauza oficială a fost că nu s-au strâns destui partcicipanţi, dar nu e exclus să fie şi alte cauze. Această amânare ar putea avea ca efect o scădere a încrederii investitorilor pe termen scurt, dar aceste lucruri se pot regla în timp.

Vestea bună e că azi am primit cea mai mare sumă de bani de la Uinvest şi totodată cea mai mare sumă de bani câştigată din afacerile online. Banii au venit prin intermediul lui Vicenţiu Pirii, investitor şi partener financiar în afacerea Uinvest. Vicenţiu oferă comisioane foarte bune pentru investitorii români: 2% la retrageri şi 3% la depuneri, prin PayPal. Cu aceste oferte convenabile, şi punând în balanţă plusurile şi minusurile, Uinvest rămâne o opţiune importantă pentru sfârşitul acestui an.

luni, 15 octombrie 2012

5.90$ de la ClixSense(7)

În această seară am primit o nouă plată de la programul care mă plăteşte să dau clicuri, şi anume ClixSense. E a şaptea plată, iar luna viitoare va urma a opta, dar ceea ce mă frapează e altceva. Mă impresionează în sens negativ faptul că afiliaţii mei sunt foarte puţin activi. Poate nu vor să câştige bani.

Mai e ceva care mă impresionează, de data aceasta în mod pozitiv. La peste un an distanţă de la momentul dispariţiei de pe Internet, onBux încă mai trezeşte interes. Mai sunt şi acum oameni care caută pe Google informaţii despre acest PTC, iar o parte dintre ei ajung la mine pe blog. onBux a fost un site de tip "bux" care a făcut valuri în 2010, dar care a sfârşit ca orice înşelătorie, prin stoparea plăţilor şi apoi prin dispariţia subită. Pe de altă parte, ClixSense e încă online în 2012 şi poate aduce o sumă de bani lunar, oricui. Oricui doreşte, evident.