Make BTC

miercuri, 31 mai 2017

Surse de informare(4)

Bitcoin, criptografie, criptomonedă, blockchain. Cuvinte care au ajuns chiar și pe buzele vânzătoarelor din piață. Astăzi vă prezint niște site-uri din sfera cripto, un domeniu care are tot mai mulți urmăritori pe zi ce trece. Piața criptomonedelor e foarte volatilă, lucrurile se pot schimba în sus sau în jos în doar câteva minute, de aceea e greu să ții pasul cu tot ce se întâmplă. Pentru a înțelege mai bine aceste fenomene, iată câteva surse de informare:

1. Cointelegraph

Fondat în 2013, Cointelegraph este unul dintre liderii digital media din domeniul cripto, blockchain, fintech. Site-ul prezintă în fiecare zi știri cât mai credibile și actuale, atât din lumea centralizată cât și din cea descentralizată.

2. CoinDesk

CoinDesk este platforma media pentru noua generație de investitori, explorând modul în care criptomonedele și activele digitale contribuie la evoluția sistemului financiar global. Apărut tot în 2013, CoinDesk are cei mai mulți jurnaliști angajați care acoperă ecosistemul blockchain. Scopul lor e să informeze, să educe și să conecteze comunitatea globală de investitori prin știri, date, evenimente, analize.

3. CoinMarketCap

Aici veți găsi date, grafice, clasamente și informații despre toate criptomonedele, date foarte utile în această piață cu creștere rapidă.

4. Bitcoin Magazine

Revista fondată de rusul Vitalik Buterin și de românul Mihai Alisie a fost inițial printată pe hârtie și era în acel moment prima sursă de informații despre Bitcoin și tehnologia blockchain.

5. Cryptonews

Site-ul oferă o acoperire originală a știrilor despre blockchain și criptomonede, prezintă opinii, ghiduri, prezentări, introducând lumea în universul cripto și ajutându-i să înțeleagă mai bine tehnologiile specifice.

6. CryptoSlate

Acesta e un site nou care își dorește să transmită știri cât mai autentice și mai transparente despre criptomonede. Să sperăm că va reuși.

7. Goana după Bitcoin

Am scris despre acest site și în postarea trecută și îl menționez și acum, mai ales pentru că e scris în limba română. Sunt destui compatrioți care nu știu limba engleză, dar îi sfătuiesc pe această cale s-o învețe. Fără ea nu aveți ce căuta pe Internet.