luni, 31 martie 2014

MailDirect, o mare dezamăgire

Anul trecut, când mă înregistram la MailDirect, îmi puneam mari speranțe în acest program. Era o modalitate de a câștiga bani care părea viabilă, bazându-se pe e-mail marketing. Dar, atunci când cei care se află în spatele unei astfel de afaceri vor să câștige doar ei, atunci treaba nu are cum să meargă.

La începutul acestui an, cei de la MailDirect au introdus o condiție aberantă: pentru a te înscrie în program și pentru a fi plătit, trebuie să ai un venit de cel puțin 2000 lei, pe care va trebui să-l dovedești cu adeverință de venit. Dar nici așa nu poți fi sigur că vei fi plătit, deoarece vor găsi ei ceva de care să se lege. De exemplu, dacă ai greșit ceva atunci când te-ai înregistrat, sau dacă ți-ai schimbat adresa, ori ai alt venit decât cel declarat la început, nu mai poți face nimic. Datele personale nu pot fi modificate și astfel nu vei fi plătit, pe motiv că nu corespund.

Toate aceste tertipuri mi-au lăsat un gust amar și m-au făcut să renunț la MailDirect, chiar dacă am pierdut timpul degeaba până acum. Am ajuns la aproape 30$, dar nu mai continui, pentru că nu mai vreau să am de-a face cu niște neserioși.

marți, 18 martie 2014

6.60$ de la Ojooo(2)

În data de 13 martie 2014, Ojooo a împlinit un an de activitate. Tot atunci am cerut a doua plată, iar azi, după 5 zile, am primit-o. Prima plată a venit după 8 zile de așteptare, iar faptul că pentru a doua plată am așteptat mai puțin, nu poate fi decât îmbucurător și dătător de speranță.

Ojooo a crescut foarte mult într-un an, având aproape 3 milioane de utilizatori și mulți bani de plătit către aceștia. În acest moment sunt utilizatori care au plăți în așteptare de peste 30 de zile, dar sunt și membri care primesc banii în aceeași zi. Eu plănuisem să investesc 39$ în cont Premium, dar mai aștept ca Ojooo să fie stabil și să plătească pe toată lumea într-un timp rezonabil. Până atunci, voi continua să dau clic pe reclme și să fac rost de afiliați, ceea ce vă recomand și vouă.

vineri, 28 februarie 2014

Bitcoin

Probabil ați auzit deja de această monedă virtuală controversată, numită Bitcoin. Pentru cei care fac cunoștință pentru prima dată cu acest cuvânt, voi face o scurtă prezentare. Bitcoin a apărut în 2009, fiind o creație a japonezului Satoshi Nakamoto și este un sistem de plată descentralizat, ferit de inflație și generat de utilizatori. La baza sistemului se află criptografia, cu ajutorul căreia se generează bitcoini, printr-un procedeu numit minerit. E ca și cum ai săpa în pământ după aur. Dar, la fel ca și aurul, moneda virtuală va fi tot mai greu de obținut, deoarece este programat să existe un număr fix de bitcoini. Dacă la început se putea utiliza calculatorul personal pentru a mina bitcoini, acum e nevoie de sisteme de calcul mult mai puternice și de mai mult timp, astfel că valoarea Bitcoin va crește mai mult ca sigur.

În acest moment, o monedă Bitcoin valorează 575$, dar cursul de schimb este foarte instabil, putând fluctua foarte mult, chiar de la un minut la altul. Ingeniozitatea infrastructurii Bitcoin constă în faptul că toate tranzacțiile sunt anonime. Utilizatorii au o adresă și un portofel digital, dar nu știe nimeni cine se află în spatele acestora. Oricine poate cumpăra orice și poate trimite bani oricui, fără taxe suplimentare, dar acest aspect poate fi speculat de infractori, care pot profita de anonimitatea sistemului.

Ce se va întâmpla cu moneda Bitcoin și dacă aceasta va fi o soluție pe termen lung, rămâne de văzut. Cert e că sunt tot mai multe magazine care acceptă plata cu Bitcoin, au apărut și bancomate speciale, iar popularitatea monedei virtuale e în creștere.

joi, 20 februarie 2014

5.26$ de la ProBux(5)

ProBux plătește în continuare, chiar dacă sunt unii care se plâng că le-au fost suspendate conturile. Eu am fost plătit de 5 ori, de fiecare dată instant, dar dacă sunt utilizatori care au fost suspendați fără motiv sau nu au primit banii, atunci nu e bine.

Până acum nu am investit niciun cent în ProBux și nici nu cred că o voi face, chiar dacă investițiile sunt bune și pot aduce profit. ProBux a fost privit cu suspiciune încă de la început, bănuindu-se că ar avea legături cu înșelătoria onBux. Vă recomand să vă faceți cont și să dați clicuri, dar să nu investiți. Astfel nu veți pierde niciun ban.

vineri, 14 februarie 2014

Surse de informare(3)

Cărțile sunt cele mai importante surse de informare, dar pe Internet lucrurile se schimbă foarte repede, așa că trebuie să ne informăm și din mediul online. Limba engleză e limba neoficială a Internetului, astfel că cele mai multe informații despre afacerile online sunt în această limbă. Deci, pentru a avea succes în afacerile online, trebuie să știți limba engleză.

Am mai scris despre surse de informare aici și aici, iar azi vă prezint alte 6 site-uri care mă ajută pe mine să câștig bani pe Internet:

1. MoneyMakerGroup
MMG e un forum foarte bine pus la punct. Aici veți găsi informații despre PTC-uri, HYIP-uri, MLM-uri, despre marketing afiliat și multe altele.
2. PTC Central
Pe acest blog sunt prezentate programe PTC, GPT și alte programe similare de făcut bani. Principalul scop al blogului e să ne furnizeze informații de calitate și să ne avertizeze în cazul înșelătoriilor.
3. Netbusinessrating
Un alt site unde veți găsi prezentări de PTC-uri și nu numai. La NBR vă puteți promova și linkul de afiliat.
4. eMoneySpace
Acesta este un forum axat în principal pe PTC-uri, având și un top al acestor programe.
5. seoserv.ro
Șerban Cristian e unul dintre cei mai importanți jucători din marketingul afiliat românesc, iar acesta e blogul lui. Avem ce învăța de la el.
6. E-Pariuri.ro
La final vă prezint un site pentru pariori, cu pronosticuri, statistici, clasamente și toate cele.

Dacă știți și alte bloguri, site-uri și forumuri interesante, care ar putea fi surse de informare pentru cei interesați de bani pe Internet, vă invit să le împărtășiți printr-un comentariu.

marți, 28 ianuarie 2014

6.72$ de la ClixSense(19)

În urmă cu doar câteva minute am încasat prima plată de la ClixSense, pe anul acesta. E deja al patrulea an în care câştig bani cu ClixSense, ceea ce dovedeşte încă o dată că acest PTC e unul durabil şi stabil.

În fiecare zi apar noi PTC-uri, dar cele mai multe dintre ele nu rezistă online mai mult de câteva luni. Pentru a nu pierde timp şi bani, trebuie să ne informăm foarte bine în fiecare zi. Din păcate şi sursele de informare pot să dispară, sau să devină mai puţin credibile. Aşa s-a întâmplat cu PTC Investigations, care a dispărut în 24 decembrie anul trecut şi a apărut din nou acum câteva zile, dar într-o altă prezentare şi cu alt administrator. PTC Investigations era cea mai bună sursă de informare în privinţa PTC-urilor, dar acum nu mai prezintă aceeaşi încredere. ClixSense e unul din cele mai bune PTC-uri, programe pe care le puteţi număra pe degetele de la mâini, aşa că vi-l recomand cu încredere.

Înregistraţi-vă aici!

luni, 13 ianuarie 2014

Ojooo

Ojooo Media GmbH e o companie germană, care se află în spatele portalului de Internet Ojooo.com. Ojooo seamănă cu gigantul Google, având servicii de e-mail, de găzduire, de publicitate online, reţea de socializare, reţea de video-sharing, iar de anul trecut oferă şi un serviciu PTC. Ojooo Watching Ad a fost creat exact acum 10 luni, în 13 martie 2013, şi are deja peste două milioane de membri. Şi traficul a crescut foarte mult, site-ul Ojooo.com fiind acum pe locul 555 în topul Alexa.

Eu m-am înscris în PTC-ul german în 21 octombrie 2013, iar azi am primit prima plată. Am cerut banii pe 5 ianuarie şi i-am primit doar azi, dar până acum nu au fost probleme. Toată lumea a fost plătită. Iată dovada mea:

Cu Ojooo se fac lejer peste 5 cenţi pe zi, din clicurile proprii, iar din clicurile afiliaţilor se câştigă foarte bine. Designul simplu şi reuşit, multitudinea de servicii pe care le oferă şi creşterea spectaculoasă din ultimul timp, mă fac să cred că Ojooo va fi un program de succes în 2014.

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

2013 în cifre

A devenit o obişnuinţă ca în data de 4 ianuarie a fiecătui an să vă prezint cifrele anului precedent. Anul 2013 a fost unul bun din toate punctele de vedere. În ceea ce priveşte traficului, blogul BANI GREI PE NET  a înregistrat o creştere împortantă, aproape 13000 de persoane vizitându-l anul trecut. Încă nu am ajuns la cifrele dorite de mine, dar voi ajunge şi acolo în viitor. Blogul a ajuns la 182 de fani pe Facebook, 62 de urmăritori pe Twitter şi doar 11 abonaţi. Twitter nu a prins prea bine în România, aşa că nu am pretenţii foarte mari, dar îmi doresc mai mulţi fani pe Facebook şi mai mulţi abonaţi. Vă puteţi abona la blog în dreapta jos, introducând adresa voastră de e-mail, sau prin FeedBurner. Astfel, veţi primi toate postările în momentul în care vor fi publicate şi nu veţi mai rata niciuna. De asemenea, vreau o mai mare interacţiune din partea voastră, pentru că prin comunicare putem obţine rezultate mai bune.

Din punct de vedere financiar, sumele câştigate anul trecut au fost mai mari, chiar dacă sursele au fost cam aceleaşi. Am renunţat la HYIP-uri şi m-am ocupat mai mult de PTC-uri, şi aşa voi face şi în 2014. Totuşi, cei mai mulţi bani mi i-a adus Uinvest, o afacere pe care nu mă mai pot baza anul ăsta. eToro Partners a fost surpriza plăcută a anului trecut, iar pariurile au reprezentat decepţia. Iată cifrele:

Plusuri:
1. Uinvest: +539$
Uinvest a fost afacerea anului 2013 pentru mine, aducându-mi peste 500$. Din păcate, controversata afacere ucraineană s-a dovedit a fi o schemă Ponzi, şi chiar dacă e încă online şi promite tot felul de lucruri, nu mai plăteşte şi nici nu va mai plăti.
2. eToro Partners: +400$
În 2012 nu am câştigat niciun ban, dar în 2013 am făcut 400$ graţie programului de afiliere eToro Partners. În 2014 sper să obţin rezultate cel puţin la fel de bune.
3. ClixSense: +56.18$
ClixSense e singurul PTC la care am cont Premium, iar acest lucru îl face cel mai profitabil program de acest fel.
4. NeoBux: +31.88$
Încă din 2010 câştig bani cu NeoBux şi voi câştiga şi în anii următori.
5. ProBux: +23.95$
Anul trecut în februarie prezentam acest program şi tot atunci scoteam prima plată. De atunci am mai scos nişte plăţi şi sper să urmeze şi altele.
6. ClickFair: +6.43$
Tot în 2013 am prezentat şi ClickFair, un PTC care oferă câştiguri mai mici, dar important e să fie stabil şi durabil.

Minusuri:
bwin: -40
Pariurile sportive reprezintă un hobby pentru mine şi voi paria în continuare, chiar dacă anul trecut am ieşit pe minus. Voi schimba strategia şi sper să ies în profit anul acesta.

2013 a fost anul în care am finalizat construcţia conductei de milioane BANI GREI PE NET. În 2014 şi în anii care vor urma va trebui să o întreţin şi să încerc să măresc debitul. Anul acesta va trebui să găsesc o sursă de venit care să înlocuiască Uinvest, voi prezenta şi alte afaceri profitabile şi sper să scot bani din FanSlave şi din MailDirect, dar şi din reţelele de afiliere 2Parale şi Profitshare. vivaSMS, programul în care îmi puneam mari speranţe, e în hibernare şi aştept să văd ce se va întâmpla cu el. Şi încă ceva, ţineţi minte un cuvânt pentru 2014: Bitcoin!