marți, 20 decembrie 2011

1.40$ de la PaidJack(2)

Până acum am postat doar plăţi mai mari de 10$, dar de curând m-am hotărât să prezint şi sume mai mici. Fiecare plată e importantă şi reprezintă un câştig, iar în afacerile online trebuie să scoţi bani ori de câte ori se iveşte ocazia. S-ar putea ca data viitoare să fie prea târziu.

Aceasta este a doua plată primită de la PaidJack şi sper să urmeze şi altele. Mai mult decât atât, aceşti bani sunt făcuţi din bonus-ul de 5$ primit la înscriere, ceea ce în engleză s-ar traduce prin "free money". Oricine poate câştiga bani cu ajutorul PaidJack, chiar şi fără nicio investiţie.

miercuri, 14 decembrie 2011

Risk Capital Fund

Risk Capital Fund este un HYIP nou, apărut în data de 28 Noiembrie 2011. Cu o interfaţă simplă şi uşor de utilizat, acest program oferă un singur plan de investiţii, care vă aduce 150% după 25 de zile calendaristice, cu investiţia inclusă în profit. Mai precis, este vorba despre un profit pur de 50%. Investiţia minimă este de 10$.

Eu m-am înregistrat în data de 4 Decembrie şi aştept să primesc primii bani din această afacere în jurul datei de 29 Decembrie, atunci când investiţia mea ajunge la maturitate. Plata se face în maxim 48 de ore în AlertPay, Liberty Reserve sau Perfect Money. Risk Capital Fund oferă şi un program de afiliere pe trei niveluri, care poate să vă aducă bani în plus. Caracteristicile prezentate fac din acest HYIP unul dintre cele mai tentante programe ale sfârşitului de an şi poate o poveste de succes în 2012.

luni, 5 decembrie 2011

5 reguli în afacerile online

Având o experienţă de peste un an în afacerile online, am ajuns să mă ghidez după nişte reguli, pe care încerc să le respect în cea mai mare parte. Aceste reguli nu sunt universal valabile, nu deţin adevărul suprem, ci vin din experienţa proprie şi din informaţiile culese din diferite surse. Regulile mele sunt următoarele:

1. Investeşte doar atât cât îţi poţi permite să pierzi
Această regulă se poate traduce prin a nu fi lacom şi este cea mai importantă regulă. Investiţia în afaceri online implică riscuri, de aceea e important să fiţi atenţi cu banii voştri, chiar dacă ofertele sunt tentante.

2. Diversifică-ţi investiţiile
"Nu vă puneţi toate ouăle într-un singur coş!". E bine să vă investiţi banii în mai multe afaceri, deoarece riscul să pierdeţi toţi banii scade. Mai bine investiţi 100$ în 5 afaceri decât într-una singură.

3. Recuperează-ţi investiţia
Multe afaceri online au viaţă scurtă. Mai mult decât atât, nu avem de unde să ştim când o afacere dispare sau nu mai plăteşte, aşa că primul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să vă recuperaţi investiţia. Apoi vă puteţi gândi la profit.

4. Informează-te
Informaţia e vitală în ziua de azi, iar în afacerile pe Internet cu atât mai mult. O singură oră poate face diferenţa dintre câştig şi pierdere, de aceea trebuie să vă informaţi tot timpul despre afacerile în care investiţi.

5. Recomandă şi altora afacerile tale
Afacerile online se bazează pe programe de afiliere, care le ajută să fie cunoscute de cât mai mulţi, iar pe voi vă ajută să câştigaţi bani în plus. Recomandaţi şi altora afacerile voastre, prin site-uri, bloguri, Messenger, reţele de socializare şi astfel vă puteţi mări câştigurile.

Sper ca aceste recomandări să vă fie de folos şi aplicând aceste reguli, să puteţi să câştigaţi bani grei pe net.

marți, 22 noiembrie 2011

22.20$ de la PaidJack

În data de 8 Noiembrie 2011, am făcut o investiţie de 20$ în programul PaidJack. Astăzi, după exact două săptămâni de la acea dată, am primit primii bani din această afacere. Mi-am recuperat investiţia şi am făcut un profit de 2.20$.

PaidJack se dovedeşte a fi o afacere interesantă, care poate să ne aducă profituri bune şi în 2012, mai ales că oferă şi o promoţie specială. Primii o sută de membri care se înregistrează după #1000, #2000 şi aşa mai departe, primesc 5$ bonus. Profitaţi de această ofertă şi începeţi să caştigaţi bani cu PaidJack!

luni, 14 noiembrie 2011

10.48$ de la ClixSense

Aşteptarea a luat sfârşit. După 8 luni, în care am dat clicuri aproape zilnic, am ajuns la minimul de plată, fixat la 10$ pentru membrii Standard. Am cerut banii vineri, iar azi, luni, 14 Noiembrie 2011, am primit 10.48$ în contul PayPal.

ClixSense continuă să scrie istorie în industria publicităţii online, plătindu-şi membrii în fiecare zi de luni a săptămânii, din 2007 până azi şi sper că o va face mult timp de acum încolo. ClixSense a plătit peste 1.700.000$ celor peste 1.700.000 de membri, care sunt oameni reali, nu boţi, roboţi sau alte chestii. Dacă vreţi să câştigaţi şi voi bani cu ajutorul celui mai bun PTC, va trebui să aveţi răbdare, ambiţie şi perseverenţă, calităţi necesare pentru a reuşi în această afacere şi nu numai.

vineri, 4 noiembrie 2011

23.62$ de la Uinvest

După ce am investit 19$ în data de 1 octombrie 2011, azi am primit primii bani din afacerea Uinvest. Am retras 23.62$, ceea ce reprezintă banii investiţi plus câştigul obţinut de pe urma investiţiei.

Acum o lună am cumpărat o acţiune la Elevator, în valoare de 19$. La 1 noiembrie am primit 2.62$, ca şi dividende pentru această acţiune. Apoi m-am hotărât să vând acţiunea la preţul de 21$. Astfel, cu o investiţie de 19$, am obţinut un profit de 4.62$.

Uinvest este cea mai sigură afacere online în acest moment şi se pot câştiga bani grei cu ajutorul ei.

vineri, 21 octombrie 2011

Safe Depositary s-a dus

Ceea ce era inevitabil s-a produs. Safe Depositary nu mai există, iar cei care au cerut plăţi sau care au investit şi urmau să ceară plăţi, au rămas cu buza umflată. Safe Depositary a fost doar un HYIP, care, ca orice HYIP, a avut un început şi un sfârşit. Aceste programe sunt în mare majoritate nişte sisteme piramidale sau scheme Ponzi, care atunci când nu mai au bani să susţină schema şi să-şi plătească membrii, dispar. Spun aceste lucruri pentru că e de datoria mea să anunţ când o afacere postată pe acest blog dispare sau nu mai plăteşte, nu cum fac alţii, care pur şi simplu şterg ce au scris, ca şi când nu ar fi existat.

Ceea ce e important de ştiut, e faptul că în locul afacerii Safe Depositary va apărea o nouă afacere de acest gen, iar noi vom putea câştiga bani de pe urma ei. Eu am câştigat 2.22$ cu Safe Depositary şi mă aflu printre puţinii care au ieşit în profit. Cei mai mulţi au pierdut bani, pentru că au fost lacomi, naivi sau prost informaţi. În HYIP-uri nu trebuie să ai încredere şi nici să investeşti mai mult decât îţi poţi permite să pierzi. Trebuie să investeşti cu cap şi să te foloseşti de ele, pentru a câştiga bani.

marți, 18 octombrie 2011

PaidJack

În 14 septembrie 2011 a apărut un nou HYIP, în această piaţă tot mai dinamică. PaidJack investeşte banii în marketing afiliat asociat cu platformele de poker online. Acest HYIP oferă un singur plan de investiţii, care vă aduce un câştig de 7% săptămânal, atâta timp cât programul rămâne online. De asemenea, vă puteţi retrage oricând investiţia, pentru o taxă de 10%. Suma minimă care poate fi investită în PaidJack este de 20$.

Eu m-am înregistrat acum două zile la PaidJack, profitând de o promoţie foarte avantajoasă. Am fost membrul cu numărul 1083 şi conform promoţiei, fiecare membru de la 1001 la 1100, a primit 5$ bonus, bani care se vor inmulţi la fiecare 7 zile. Acest bonus se va acorda şi membrilor care se vor înregistra începând cu 2001, până la 2100,  de la 3001, până la 3100 şi aşa mai departe. PaidJack e un program tentant, din care se pot câştiga bani grei, iar promoţia oferită nu trebuie ratată.